Nicoleta Luciu
Life

Nicoleta Luciu după ce s-a retras din showbiz sa mutat la Miercurea Ciuc

De când a devenit mămică, Nicoleta Luciu s-a retras din viaţa publică şi s-a ocupat exclusiv de creşterea copiilor săi. Vedeta locuieşte la Miercurea Ciuc alături de familia sa.

Cu ce se ocupă Nicoleta Luciu după ce s-a retras din showbiz. Vedeta îşi dedică timpul celor patru copii pe care îi are. Zsolt Jr. și tripleții Kim, Karoly și Kevin sunt extrem de talentați şi au o mulţime de activităţi.

Cu ce se ocupă Nicoleta Luciu după ce s-a retras din showbiz

Cei patru copii reprezintă totul pentru Nicoleta Luciu. Vedeta s-a retras din showbiz şi se ocupă exclusiv de creşterea şi educaţia acestora.

“Copiii au destul de multe activități, însă recent au făcut câteva desene. Nu fac cursuri, ci își pun singuri de pe Youtube, pe televizor sau pe telefon. Întotdeauna sâmbăta, duminica atunci când stau acasă, când este prea frig afară să ieșim, sau când plouă, încercăm tot timpul să facem activități… origami, desen, pictură, facem lucruri în echipă sau separat. Intotdeauna ne dăm cu părerea, ne analizăm, vedem cum a făcut X, ce a făcut Y, unde a greșit Z, unde trebuie să mai lucreze… Îmi place că se apreciază între ei.

Desenele obișnuiesc să le ofere în dar celor care vin în vizită la noi. Le oferă origami sau desene. Dintre toți, cred că înclinația spre artă o are Karoly, cel mai mult…”, a declarat Nicoleta Luciu.

Nicoleta Luciu este foarte mândră de copiii ei.

“Karoly a rămas cu hockey, Kevin și cu Zsolt fac fotbal, iar Kim patinaj artistic. Iarna schiază toată lumea, iar vara facem sporturile de vară – înot, role, bicicletă. Bine, ei merg pe bicicletă și acum, desi e cam frig… dar dacă lor le place, n-am ce să le fac. Și, de vreo jumătate de an, fac și călărie. Le place. Acum, dacă tot sunt în vacanță, îi duc cam de 3-4 ori pe săptămână.

Au activități, Slavă Domnului. La un moment dat i-a găsit și febra pianului, le-am luat o pianină de asta mică și mai exersau de pe televizor, de pe youtube, erau mai mult niște jocuri. Karoly, la un moment dat, învățase o melodie. De obicei facem asta iarna… dacă se întunecă așa devreme, până ne culcăm la 20.30-21.00 mai facem și jocuri din astea de pian”, a adăugat actrița.

Zsolt Jr, fiul cel mare al Nicoletei Luciu este pasionat de vlogging.

“El filmează, el își montează video-urile. I-am mai dat niște sfaturi, după ce am văzut primul filmuleț. Zsolt Jr vrea să facă vlogguri despre ce experiențe are cu călătoriile, ce a văzut, ce i se pare interesant, ce jocuri a descoperit. Vrea să filmeze cât mai mult din ce experimentează el, cred că va prinde la tineri.

Spre exemplu, are în plan să facă un challenge pentru tinerii de vârsta lui, mai exact, timp de o lună să facă în fiecare zi 100 de flotări. Acum filmează 100 de flotări, prima lui experiență “într-ale flotărilor”, să zic așa. El face sporturi, fotbal, hockey, ski, patinaj. Face multe sporturi de iarnă… nu e focusat doar pe un singur sport. I-am spus “de acum încolo ești mare, pune mâna și apucă-te și de exerciții care îți formează corpul foarte frumos”. Cu ajutorul acestor vlogguri, vrea să stimuleze tinerii să facă lucruri cât mai benefice pentru mintea lor, pentru corpul lor. Vrea să filmeze și rețete pe care le poți face tu ca și tânăr, la 12 ani, în bucătărie, fără ajutorul părinților.

Mă gândeam să-i propun, mai încolo, să facă și un vlog cu ce cărți și-a comandat, ce citește, dacă i-a plăcut o carte respectivă, dacă o recomandă sau nu. Să stimuleze tinerii de vârsta lui să și citească. El citește mult. Sau poate despre cum a învățat să meargă pe bicicletă, pe unde s-a plimbat, câte trânte a luat, eventual să-i întrebe pe urmăritori ce subiecte ar vrea să discute, să dezbată.

În general, vlogging cam despre asta vrea să facă, să îndemne tinerii de vârsta lui să ducă o viață sănătoasă, să facă sport, să învețe, să citească”, a mai spus vedeta.