Nicolas Schmit
Economic

Nicolas Schmit (PES), despre majorarea salariului minim european și în România: „Nu poate fi același în toate statele membre”

Nicolas Schmit, candidatul comun al Partidului Socialiștilor Europeni (PES) la preşedinţia Comisiei Europene, a acordat un interviu la PRO TV.

Nicolas Schmit, comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, este candidatul comun al Partidului Socialiștilor Europeni (PES) la preşedinţia Comisiei Europene. El a fost prezent, sâmbătă, la reuniunea liderilor PES, care s-a desfăşurat la Bucureşti.

În cadrul interviului acordat, oficialul a vorbit, printre altele, despre aderarea României la Schengen și despre posibilitatea majorării anuale a salariului minim european și în țara noastră, dar a pus că în acest moment nu pot fi egal în toate statele din blocul comunitar.

România este o destinație în acest an pentru liderii europeni, iar dvs. sunteți candidatul desemnat pentru președinția Comisiei Europene. Cu ce gânduri ați venit astăzi la București și cât de importantă este România în campania pentru alegerile europene?

Nicolas Schmit: Suntem la București pentru că România este o țară importantă pentru alegerile europene, în special, pentru familia democrată europeană. În România, Partidul Social Democrat este puternic, se află la guvernare, iar premierul este social-democrat și joacă un rol important la nivel european. Așa că este de înțeles de ce am venit aici și poate vom mai reveni.

În urmă cu o săptămână, România a aderat la spațiul Schengen, pentru moment, maritim și aerian. Când vedeți posibilă aderarea României inclusiv pe cale terestră?

Nicolas Schmit: În primul rând aș spune foarte clar că a durat prea mult timp pentru ca România să devină măcar parțial membră a spațiului Schengen. Schengen este în țara mea natală și sunt atașat de conceptul de granițe deschise. Știu că sunt doar câteva țări care se opun intrării pe deplin a României și nu sunt țări social democrate, deci sper să rezolvăm asta în scurt timp. România a făcut foarte multe să-și securizeze granițele și s-au făcut multe studii care au arătat că România este la un nivel ridicat, în ceea ce privește siguranța granitelor. Aș spune cât mai curând posibil, ceea ce înseamnă în acest mandat.

Nicolas Schmit: „Țările care au salarii mici trebuie să le crească mai repede”

Citește și  Iată care este situația infectărilor cu coronavirus

Știu ca v-ați concentrat mandatul pe chestiuni legate de locurile de muncă, drepturile sociale. Ați discutat cu partenerii dvs. de la Partidul Social Democrat despre posibilitatea majorării anuale a salariului minim european și în țara noastră?

Nicolas Schmit: Știți că am adoptat o directivă europeană pentru salariul minim european adecvat, dar nu există aceleași salariu minim european în toate statele membre. Acest lucru nu ar fi posibil în acest moment cel puțin. Sunt mari diferențe între statele membre, dar ceea ce ne dorim acum este să avem o convergență între salarii, ceea ce înseamnă că țările care au salarii mici trebuie să le crească mai repede.

Ne puteți dați mai multe detalii sau sfaturi pentru politicile noastre?

Nicolas Schmit: Știți că în această directivă este precizat foarte clar că salariul minim trebuie adaptat, într-o creștere făcut în mod regulat. Această creștere trebuie să fie influențată de costul de trai, dar și de salariul mediu. Astfel, se creează o dinamică pentru creșterea salariului minim. Nu este totul despre salariul minim. Nu aș spune că toată lumea trebuie să fie la nivelul salariului minim, dar salariile trebuie să fie îmbunătățite.

Salariile prea mici din România i-au făcut pe români să plece în străinătate, sunt foarte mulți români cu studii superioare care lucrează peste hotare. Ce măsuri de protecție ar trebui implementare pentru ei?

Nicolas Schmit: Am discutat despre această problemă cu ministrul Muncii din România.

Este un subiect foarte important

Nicolas Schmit: Toți europenii au dreptul să se mute, să meargă în altă parte, dar trebuie să aibă și dreptul să rămâne. Iar dreptul de a rămâne înseamnă că oportunitățile, standardele de trai, dar și calitatea locurilor de muncă trebuie să fie garantante la nivel european. Cum poți apoi să ridici standardele economice și sociale în România? Oamenii trebuie să primească oportunități, ceea ce înseamnă salarii mai bune, o recunoaștere a talentelor lor, o recunoaștere a abilităților pe care le au și a studiilor pe care le-au făcut. Sunt mulți tineri educați care ar fi trebuit să primească oportunități bune în România. Și la acest lucru trebuie să lucrăm. Nu avem doar fonduri europene, avem fonduri sociale, care trebuie să fie investite într-o economie puternică, în tehnologii noi, tehnologie verde, care să ofere locuri de muncă de calitate și mai bine plătite. Aceasta este cea mai bună modalitate de reține tinerii în această țară.

blank