Actualitate, Featured

Mobilizare în faţa Spitalului din Constanţa lanţ uman. Protest împotriva nepăsări

Mai mulți oameni au format un lanț uman în fața Spitalului Județean Constanța, după decesul femeii care ar fi aşteptat mai bine de jumătate de zi la Urgenţe și care în cele din urmă a murit.

blank

Cei aproximativ 50 de protestatari sunt nemulțumiți de atitudinea celor de la spital și spun că nu se vor opri aici, pentru că de-a lungul timpului au făcut mai multe plângeri la Colegiul Medicilor și nu a fost luată nicio măsură.

Una dintre participante a spus că spitalul și atitudinea angajaților sunt „ca în Bangladesh”.

În opinia lor, singurul lucru care ar putea rezolva situația ar fi o plângere penală la adresa medicilor.

Printre protestatari – și fiul femeii care a murit recent, dar și alte persoane care au avut diferite probleme fie cu spitalul, fie cu medicii de aici. Oamenii spun că până acum medicii s-au putut plânge de salarii mici, însă acum nu o mai pot face.

„Până când lehamitea lor față de viața pacienților? Până când nepăsarea, până când inumanitatea, până când nerespectarea sarcinilor de serviciu, până când mai băgăm șpagă în buzunarul lor, până când ne vor mai trata ca pe niște animale la turmă, până când ne vor arăta spatele, până când – pe banii noștri – ne vor lăsa să murim fără cel mai mic regret? Până când ne vom mai pune aceste întrebări?” – a fost anunțul organizatorilor.

O femeie le-a povestit jurnaliştilor că a stat multe ore la Urgenţă până când a fost băgată în seamă şi şi-ar dori să fie schimbată atitudiunea cadrelor medicale.
“Mi-aş dori să nu mai stea câte 12 ore şi să nu fie băgaţi în seamă. Să îi trateze ca pe oameni. Am avut experienţă cu un an în urmă, tot aşa am stat foarte, foarte multe ore la urgenţă. Într-adevăr pe urmă s-au ocupat, dar a durat foarte, foarte mult până am ajuns să fiu băgată în seamă. Am avut experienţe şi cu părinţii, aceleaşi situaţii care se perpetuează de ani la noi, deci nu se schimbă nimic. Indiferent că au primit salarii mai bune, ei tratează oamenii la fel, nu vezi feţe zâmbitoare, să se schimbe atitudinea lor, să îţi adreseze o vorbă bună”, a spus femeia.

O femeie de 70 de ani, din Constanța, a murit, sâmbăta trecută, după ce a fost lăsată să aștepte mai bine de jumătate de zi pe holul Urgenței de la Spitalul Județean. Familia bătrânei a depus plângere la Poliție și a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Medicii au spus că femeia a fost consultată de mai multe ori și era stabilă. Computerul tomograf însă a fost făcut la 7 ore de când s-a cerut, pentru că erau foarte multe urgențe grave la spital.

La rândul său, fiul femeii declara că este convins că se încearcă mușamalizarea cazului și va cere expertiză grafologică pentru toate documentele emise în ziua tragediei.

Spitalul Județean Constanța a făcut subiectul mai multor scandaluri la finalul anului trecut, după ce un pacient internat a murit în curtea unității medicale, după o criză de tuse, urmată de o hemoragie, iar un militar de 36 de ani a murit în urma unui stop cardiac, după ce a fost plimbat de mai multe ori între Spitalul Județean și Spitalul de Boli Infecțioase, fiind suspect de hepatită.

 

blank