Administratie Locala

Mii de credincioşi sunt aşteptaţi la procesiunile de la Biserica Icoanei

O serie de evenimente dedicate Duminicii Ortodoxiei încep de vineri la Biserica Icoanei

procesiune-biserica-icoanei

Mii de credincioşi sunt aşteptaţi vineri, 8 martie şi sâmbătă, 9 martie a.c. la Biserica Icoanei, pentru a participa la evenimentele prilejuite de sărbătorirea Duminicii Ortodoxiei, desfăşurată sub genericul “Icoana – Fereastră spre Dumnezeu”.

Sâmbătă, 8 martie, de la ora 17.00, va fi săvârşită slujba Vecerniei, după care va avea loc, de la ora 18.30, procesiunea cu icoane în jurul Parcului Grădina Icoanei din apropiere, urmată de un concert de cântări religioase şi de cuvinte de învăţătură. În timpul procesiunii, preoţii şi credincioşii vor purta în mâini lumânări aprinse şi vor cânta imnuri bisericeşti, iar un detaşament al Poliţiei Locale a Primăriei Sectorului 2 şi al Diviziei Civice Voluntare, în uniforme de gală, vor purta în mâini torţe aprinse, creând o atmosfera cu totul specială.

Duminică 9 martie, programul din Duminica Ortodoxiei va cuprinde: Sfânta Liturghie la Biserica Icoanei, de la ora 10.00, urmată la ora 12.00 de deplasarea preoților și credincioşilor din parohiile aflate în Sectorul 2 şi în Protoieria 2 Capitală și a celorlalți preoți și credincioși care doresc să participe la eveniment, către Biserica Icoanei. De la ora 13.30 începe procesiune în jurul Parcului Icoanei, urmată de slujbă de sfinţire a icoanelor purtate de credincioși, de la ora 14.15. După rostirea Mărturisirii de Credinţă – Crezul, va urma o alocuţiune a primarul Neculai Onțanu şi cuvântul de folos „Icoana – Fereastră spre Dumnezeu” rostit de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române sau de un delegat al Preafericirii Sale.

Manifestările religioase reunesc 44 de parohii şi mânăstiri din sectorul 2 şi sunt organizate de Arhiepiscopia Bucureştilor, Protoieria 2 Capitală şi Primăria Sectorului 2 şi se bucură de înalta binecuvântare a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

În cadrul acestor manifestări, vineri, 7 martie a.c., va fi adusă la Biserica Icoanei,  Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Mânăstirea Hadâmbu, judeţul Iaşi.

Datorită mirului care izvorăşte din icoană, aceasta este cunoscută de către credincioşi ca fiind făcătoare de minuni. Icoana a plâns pentru prima dată in 1992, pe 6 ianuarie, de Praznicul Bobotezei, în timpul slujbei de sfinţire a apei, iar de atunci a mai izvorât mir de mai multe ori.

Prima duminică din Postul Sfintelor Paşti a fost instituită de către Sinodul de la Constantinopol (843) ca sărbătoare a Ortodoxiei, pentru a sublinia biruinţa dreptei credinţe asupra iconoclasmului (erezie care susţinea că sfintele icoane nu trebuie cinstite) şi, în general, asupra tuturor ereziilor.

Aflându-se în acest an la cea de a şaptea ediţie, manifestarea cultural – religioasă de o înaltă încărcătură spirituală vine în întâmpinarea credincioşilor, a celor ce îşi simt sufletul aproape de Dumnezeu şi de Biserică şi a celor pentru care credinţa şi valorile morale primează cu adevărat.

blank