Actualitate, Stiri

Mandatul lui CCR al lui Daniel Morar, sub semnul întrebării. Curtea Constituţională va avea ultimul cuvânt

Pe 16 septembrie, judecătorii Curţii Constituţionale se vor pronunţa asupra constituţionalităţii prevederii legale ce permite contestarea în instanţă a numirii lui Daniel Morar ca judecător la CCR, transmite România TV.

morar_prison_com_ro_50303000

Asociaţia Magistraţilor din România a contestat în instanţă decretul prin care Traian Băsescu la numit pe fostul procuror-şef al DNA, Daniel Morar, în calitate de judecător al Curţii Constituţionale. În cadrul procesului dechis la Curtea de Apel Bucureşti, AMR susţine că Morar, pe când era simplu procuror, a comis mai multe erori grave, printre care şi arestarea unor persoane care ulterior au fost achitate. Din acest motiv, Daniel Morar nu ar întruni calităţile profesionale pentru a fi desemnat la CCR.

În aceste circumstanţe, Administraţia Prezidenţială a sesizat CCR argumentând că este neconstituţională procedura prin care un decret prezidenţial poate fi anulat în instanţă, în condiţiile în care hotărârile Parlamentului prin care sunt numiţi judecătorii la Curte nu pot fi contestate, fapt ce ar institui o inegalitate juridică între numirile făcute de preşedinte şi cele ale Parlamentului.

În 25 martie 2013, Daniel Morar a fost numit de preşedintele Traian Băsescu în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, pentru un mandat de nouă ani, începând din 9 iunie.

Daniel Morar va avea rezervat postul de procuror pe care l-a ocupat la Parchetul Curţii de Apel Cluj până la preluarea funcţiei de judecător la Curtea Constituţională, propunerea fiind transmisă de CSM preşedintelui Traian Băsescu odată cu avizul pentru eliberarea din funcţie.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a luat act în 4 iunie de cererea procurorului Daniel Morar de eliberare din funcţie, începând din 9 iunie, când preia funcţia de judecător la Curtea Constituţională.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a trimis preşedintelui Traian Băsescu, după şedinţa Plenului din 4 iunie, propunerea de eliberare din funcţie a lui Daniel Morar cu rezervarea postului de procuror pe care l-a ocupat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Preşedintele a semnat în 5 iunie decretul de eliberare din funcţie a lui Daniel Morar.

blank