Ludovic Orban a anunţat că va fi amânat evenimentul de lansare a programului de guvernare „Dezvoltăm România”, care trebuia să se desfăşoare luni de la ora 18.00. Liderul PNL a adăugat că a transmis tuturor colegilor liberali să oprească acţiunile din campania electorală, din respect pentru victimele din incendiul de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ şi pentru familiile acestora.
Premierul: Am transmis către toţi colegii noştri să se oprească două zile din campania electorală
„Am luat decizia de a amâna evenimentul nostru de luni. Am transmis către toţi colegii noştri să se oprească două zile din campania electorală, din respect pentru cei care şi-au pierdut viaţa, pentru familiile lor şi cei care au avut de suferit”, a afirmat duminică după-amiaza Ludovic Orban.
Programul de guvernare „Dezvoltăm România” care conţine viziunea liberală asupra parcursului ţării noastre în următorii patru ani şi obiectivele naţionale prioritare trebuia să fie lansat luni.
Şi Alianţa USR-PLUS a suspendat acţiunile de campanie duminică, la fel şi PSD. PMP a reprogramat evenimentul şi anume declaraţiile de presă ale candidaţilor partidului în Diaspora la alegerile parlamentare din 6 decembrie.
Zece pacienţi au murit în urma unui incendiu care a izbucnit sâmbătă la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ. Alte şapte persoane, inclusiv medicul Ioan Cătălin Denciu, care a încercat să salveze bolnavii, au fost rănite. Doctorul a fost transferat la Spitalul Militar Regina Astrid din Bruxelles.