Legenda românismului

Pe cuvânt că nu ne-a pus ministereasa Udrea să vorbim despre astfel de lucruri, ca să îi facem vânt din nou la guvernare. Ea vrea, dar noi nu… Şi, parol că nu primim comision de la Ministerul Turismului, dar suntem şi noi, ca şi voi, parte a acestui pământ şi ni s-a năzărit să vorbim despre chestiuni care nu sunt atât de cunoscute pe cât, ne duce pe noi capul, ar trebui să fie. Uite, de curând, într-o adunare, cineva ne-a spus, celor de acolo, legenda românismului. Sunt convinsă că, la fel ca şi noi, nu multă lume o ştie. Cine să bănuiască o astfel de legendă? Pe la şcoală nu se învaţă. Prin cărţile de istorie copiii află despre Andreea Esca şi Teo Trandafir. Nu că, Doamne sfinte, am avea ceva cu doamnele în cauză… Dar, parcă în buza vacanţei crizate de anul acesta, n-ar fi rău să o aflăm cât mai mulţi. Despre legendă vorbesc…

Cică, demult, o mamă a fost blagoslovită cu şapte fete, una după alta, ca vârstă: Transilvania, Muntenia, Moldova, Oltenia, Crişana, Bucovina, Dobrogea. Toate frumoase, zvelte, mlădioase, măreţe şi impunătoare, din multe puncte de vedere. La fel cum, de altfel, erau şi cei doi flăcăi ai mamei respective: Banat şi Maramureş. Multă vreme, mama şi copiii au trăit fericiţi laolaltă. Se mulţumeau cu bucata lor de pâine, nu râvneau alta mai bună de la străini. Numai că, la răstimpuri, câte un hain prindea drag de câte o fată a bătrânei maici. Unul a pus ochii pe Transilvania şi a luat-o de lângă ai ei, altul a vrut-o pe Bucovina şi n-a mai lăsat-o să fie cum era, liberă şi neatârnată, altuia i s-a năzărit să o fure pe Dobrogea cu ochi de mare. Umilite de străini au fost, în timp, şi Crişana ori Oltenia. Maica bătrână mai avea două fete şi doi flăcăi neatârnaţi. Şi cu ei muncea pământul, apăra hotarele, mirosea florile, cânta doinele. Dar suferea. Căci îşi voia, ca toate mamele, fiicele aproape. Să le ştie că sunt bine. Că nu le face niciun străin hainit să plângă. De aceea, împotriva chiar şi a unor raţiuni de stat, a luptat pentru ele mereu. Uneori, mai câştiga teren, alteori, pierdea. Dar, încet, încet, a început să-şi aducă, după eforturi asidue, fiicele acasă. Pe mama cu şapte fiice o admiră şi o apreciază mulţi. Sunt unii care spun, însă, că familia bătrânei mame nu e completă. Fie că le-a renegat, fie că n-a luptat pentru a şi le aduce aproape, unele fiice nu stau la masă cu ai lor. Ci, îmbucă dumicatul alături de străinii care le-au răpit odinoară. Una se numeşte Basarabia, o alta Bucovina de Nord, a treia Cadrilater. Vor fi fiind pierdute, oare, pentru veşnicie? Legenda nu mai spune nimic.