Actualitate, Politic

Legea care îngroapă justiţia din România. Nu se mai poate face nimic

Noua formă a legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor urmează să fie promulgată de președintele Klaus Iohannis, nevoit să facă acest lucru după ce, marți, Curtea Constituțională i-a respins sesizarea.

Una dintre cele mai importante prevederi din noul text de lege, semnalată şi de şeful statului într-o solicitare de reexaminare a acestei legi adresată parlamentului, se referă la posibilitatea magistraţilor de a se pensiona anticipat, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, dacă au cel puţin 20 de ani vechime, faţă de 25 minimum cât este prevăzut acum. 

– Magistraţii (vezi categoriile mai jos, în textul complet al articolului din lege) se pot pensiona, la cerere, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, dacă au cel puţin 20 de ani vechime. Cuantumul pensiei este 80% din salariul BRUT din ultima lună de activitate din care se scade câte 1% pentru fiecare an până la vechimea de 25 de ani (deci 75% pentru 20 de ani vechime). 

– Pensionările anticipate trebuie privite la pachet cu creşterea duratei studiilor şi stagiaturii, precum şi cu creşterea vechimii necesare pentru promovare, prevăzute în noua formă a legii

 

blank

– Este una dintre prevederile criticate de Comisia de la Veneţia în raportul preliminar pe legile justiţiei din luna iulie. Comisia recomandă autorităţilor „Să renunţe la schema de pensionare anticipată dacă nu pot să asigure că aceasta nu va avea un impact negativ asupra funcţionării sistemului”

Cristi Dănileţ, judecător la Tribunalul Cluj, fost membru CSM:

„Noi nu am avut niciodată limita de 60 ani, noi ne-am pensionat întotdeauna după vechime, care a fost 25 de ani. Ce aduce nou este pensionarea anticipată, pentru cei care au (cel puţin) 20 de ani vechime. Asta înseamnă de exemplu că indivizi din generaţia mea, care au 42-43 de ani etate, se vor putea pensiona de la momentul intrării în vigoare a legii daca au 20 de ani vechime. 

Nu este aşa mare tragedie. Acum, problema este că pensia este mai mare decât salariul nostrul şi probabil mulţi vor fi tentaţi să plece (pensia se calculeaza ca 75-80% din valoarea brută a indemnizaţiei din ultima lună, ceea ce este mai mult decât salariul net – n.r.). Or, noi avem deja 1000 de oameni lipsă în sistem, din 9000 pe schemă. Noi ceilalţi munci şi pentru cei o mie lipsă. 

blank