Actualitate, Stiri, Ultima Ora

Judecătorul Cristi Danileţ, verificat de Inspecţia Judiciară a CSM.

Inspectorii judiciari efectuează verificări prealabile cu privire la judecătorul Cristi Danileţ, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), pentru a stabili dacă există indicii privind săvârşirea unui abateri disciplinare de către magistrat.

cristi_danilet1345624980danilet_cristi_89026600

Oficiali din cadrul Inspecţiei Judiciare (IJ) au precizat pentru MEDIAFAX că inspectorii IJ s-au sesizat din oficiu în legătură cu un articol de presă.

“Se fac verificări prealabile pentru a se stabili dacă există indicii ale săvârşirii unei abateri disciplinare de către judecătorul Cristi Danileţ “, au declarat sursele citate.

În cursul săptămânii, în presă au apărut informaţii cu privire la faptul că judecătorul Cristi Danileţ ar fi elaborat teste grilă pentru o asociaţie non-profit, care la rândul ei le vindea candidaţilor la examenul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii.