Actualitate, Stiri, Ultima Ora

Jaf la o bancă din Braşov. Hoţii au fugit cu peste 200.000 de lei.

Un jaf a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, la o sucursală bancară din cartierul Răcădău din Braşov, de unde a fost furată o cutie de valori în care se aflau peste 200.000 de lei, la ora transmiterii acestei ştiri atacatorii fiind căutaţi de poliţişti.

jaf-la-o-banca-din-brasov-hotii-au-fugit-cu-peste-200-000-de-lei-ce-au-gasit-politistii-la-locul-274160

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, Liviu Naghi, a declarat că, potrivit imaginilor surprinse de camerele de luat vederi ale băncii, în unitatea bancară au intrat două persoane care au forţat uşa de acces.

Conform sursei citate, cei doi au desprins apoi cutia de valori şi au fugit, lăsând la locul faptei mai multe obiecte, printre care şi ranga cu care au acţionat. După ce au furat caseta de valori care cântăreşte aproximativ 50 de kilograme, cei doi atacatori au fugit din bancă, intervenţia acestora durând aproximativ 40 de secunde.

În aproximativ cinci minute de la declanşarea alarmei, la fa?a locului a ajuns o echipă de la firma de pază cu care banca avea contract, însă ho?ii fugiseră.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, în cutia de valori se aflau peste 200.000 de lei, însă prejudiciul urmează să fie stabilit împreună cu reprezentanţii băncii.

blank