Irigaţiile se referă la un complex de operaţii şi lucrări care au ca rol administrarea artificială a apei pe un teren agricol, cu vegetaţie, având scopuri multiple. Aceasta se poate utiliza pentru creşterea recoltei agricole, pentru a întreţine arhitectura peisagistică, refacerea vegetaţiei în zonele în care terenul a fost afectat de lucrările de construcţie, stabilizarea solurilor în încercarea de a se evita eroziunea eoliană, reducerea efectelor care apar ca urmare a îngheţurilor târzii, crearea unui microclimat umed în perioadele din an în care precipitaţiile sunt rare, iar temperatura ridicată. Ca urmare, irigaţia este considerată ca fiind măsura principală utilizată pentru combaterea efectelor apărute asupra plantelor în urma secetelor. În unele cazuri se foloseşte alături de drenaj (desecare), atunci având rolul de a ameliora solurile salinizate ori de a evita salinizarea solurilor care au fost decesate sau irigate.
Sistemul de irigare automatizat apare ca rezultat al conectării a mai multor elemente speciale, în serie, urmând să umezească artificial zone speciale cu anumite cantităţi de apă, într-un mod controlat, lucru ce duce la dezvoltarea plantelor, culturilor agricole, gazonului etc. Irigaţia se utilizează, nu doar în agricultură, ci şi în grădinile particulare, oferind prospeţime gazonului şi plantelor din curte.
Potrivit www.hortifarm.ro, sistemul de irigaţii are ca părţi componente un aspersor de tip spray + duze, rotoare ori aspersoare rotative, electrovalve ori electrovane, programator, senzor de ploaie, fitinguri de compresiune şi de polietilenă, ţeavă de polietilenă şi o pomă (în cazul în care presiunea nu este destul de ridicată, se utilizează un hidrofor).
La scară globală, în jur de 2.788.000 de kilometri pătraţi de pământ fertil erau echipaţi cu structuri de irigaţii în anul 2000. În jur de 68% din zonele dotate cu sisteme de irigaţii sunt localizate în Asia, 17% în Americi, 9% în Europa şi 1% în Oceania. Densităţile cele mai mari sunt găsite în nordul Indiei şi Pakistan, de-a lungul fluviilor Gange şi Ind, în bazinurile fluviilor Hai He, Huang He şi Yangtze din China, de-a lungul fluviului Nil în Egipt şi Sudan şi în bazinul Mississippi – Missouri şi părţi ale Californiei în cadrul Statelor Unite. Zone mai mici care prezintă infrastructură de irigaţii sunt răspândite în aproape toate zonele populate ale lumii.
Doar opt ani târziu, în 2008, dimensiunea zonelor irigate a crescut la un total estimat la 3.245.566 de kilometri pătraţi – acest lucru înseamnă că zonele irigate ale globului ocupă o suprafaţă care este cât cea a Indiei, al şaptelea cel mai mare stat al lumii.