Blog

Învăţăm din istoria altor popoare

Odată cu primii ani de şcoală apare şi sentimental de cunoaştere, de informare, de a învaţa despre cele ce ne înconjoară, în maniera în care atât istoria cât şi geografia sunt două din principalele obiecte de studiu care ne poate ajuta să deprindem cele mai multe informaţii cu şi despre mediul înconjurător, despre turism, descpre călătorii şi despre locuri unice sau de vizitat din lume.

Turism educaţional în China

Atunci când vorbim despre turism, în prima fază ne gândim la ceea ce am dori noi să vizităm, pentru ca mai apoi să ne gândim că turismul are mai multe forme, începând de la turism educaţional, turism de recreaţie, turism medicinal, turism isoric, turrism cultural, religios, sportiv, generalogic sau de aventură. Din toate aceste tipuri cel mai adesea se remarcă turismul educaţional, în măsura în care implică vizitarea instituţiilor pentru a obţine cunoştinţe după interese, cum ar fi cursurile de gătit, marile muzee de ştiinţe şi istorie, vizitarea muzeelor etnografice şi a caselor de activitate meşteşugărească, în care se urmăreşte lucrul de mână.

Turism educaţional în China

Marele Zid Chinezesc este o capodoperă a arhitecturii medievale din China şi reprezintă eforturile unor impresionante categorii de oameni care au dorit să aducă viaţa la un alt nivel, prin construcţia unei structuri monstruoase în condiţiile incerte din acea vreme din China. Zidul se întinde prin deşerturi, munţi, vǎi şi păduri, în situaţia în care sfidează cu mândrie forţele naturii de sute de ani. În continuare, zidul stă inalt ca o odă de istorie glorioasă fiind şi una din atracţiile principale pentru turiştii din întreaga lume.

În acest scop cele mai multe excursii, tabere, călătorii, vacanţe, incursiuni, escapade sau concedii vizează întreprinderea unor activităţi menite să aducă un plus de informaţie turiştilor şi implicit doritoritor de noutăţi. În situaţia reală în care se doreşte vizitarea acestui monument este important ca un agent de turism să prezinte şi istoria, pentru că este una care merită auzită, din mai multe puncte de vedere. Un punct de abordare al aplicării turismului educaţional îl constituie şi faptul că unii elevi sau studenţii pot obţine informaţii adevărate despre istoria Chinei, despre lupte, despre modalitatea în care Marele Zid Chinezesc a fost construit şi de către cine.

Se spune că această operă a fost ridicată în timpul dinastiei Ming şi a durat mai bine de o mie de ani, fiind situat în partea central nordică a Chinei, trecând prin numeroase oraşe, având lunginea de 21.000 kilometri în total. Mereu s-a pus problema dacă acesta se vede din spaţiul terestru şi anume de pe Lună, lucru care a fost infirmat de cercetători.

blank