Pentru obţinerea unei recolte de succes, unul dintre cele mai importante roluri revine elementelor nutritive din sol. Deficitul de nutrienţi este un context des întâlnit în compoziţia solurilor, astfel că intervenţia omului devine absolut necesară, dacă se doreşte ca plantele să se dezvolte corespunzător şi să îşi poată oferi rodul. Fertilizarea solui devine astfel obligatorie, indiferent de tipul de producţie care se doreşte.
Fertilizarea
Fertilizarea reprezintă procedura prin care solul este îmbogăţit cu elementele deficitare, în vederea ajutării dezvoltării plantelor. În funcţie de perioada în care se efectuează, există două tipuri importante de fertilizări, respectiv de primăvară şi de toamnă, existând însă şi situaţii speciale în care se impune aplicarea suplimentară de îngrăşământ. Orice tip de sol va avea nevoie de o fertilizare de bază, efectuată în special toamna, înainte de semănat, constând în aplicarea îngrășămintelor minerale şi organice care vor fi absorbite pe o perioadă mai îndelungată. Pregătirea solului pentru această procedură se face folosindu-se utilajele necesare, un motocultor Progarden reprezentând una dintre cele mai bune variante prin care se asigură o absorbţie bună a îngrăşămintelor, prin adâncimea la care intervine utilajul. O altă etapă a fertilizării solului o reprezintă cea a fertilizării locale care se realizează odată cu semănatul sau plantatul. Spre deosebire de fertilizarea de bază, care se aplică pe toată suprafaţa, cea locală se va administra doar pe rândurile sau în cuiburile unde se vor planta seminţele sau răsadurile. Este tipul de fertilizare care va ajuta şi susţine planta pe durata perioadei de vegetaţie. Atunci când plantele manifestă deficit de substanţe nutritive, se poate aplica o a treia etapă de fertilizare, denumită fazială sau suplimentară.
Fertilizarea de primăvară
Fertilizarea efectuată primăvara va asigura plantelor necesarul de azot, element care se va alătura potasiului şi fosforului adăugate odată cu efectuarea fertilizării de bază. Această fertilizare se aplică la finalul lunii martie, plantele beneficiind deja de suportul fertilizării de bază. Pentru această fertilizare se folosesc elemente care asigură o eliminare rapidă a nutrienţilor, astfel încât plantele să îşi absoarbă repede necesarul, iar procedura poate fi repetată de mai multe ori. Pentru ca fertilizarea de primăvară să dea rezultate, este indicată o analiză a rezervei de azot din sol, dar şi verificarea stării de vegetaţie a culturilor. Doar astfel se poate face un dozaj corect şi benefic, plantele putându-se bucura de suplimentarea deficitului real.
Fertilizarea de toamnă
Aplicarea îngrăşămintelor toamna, este extrem de importantă pentru garantarea debutului culturilor. Această fertilizare are rolul de a susţine primele faze de dezvoltare ale plantelor, germinarea şi formarea sistemului radicular. Din acest motiv, cei care doresc culturi sănătoase şi bogate vor aplica îngrăşăminte cu eliberare lentă, bogate în fosfor, sulf, magneziu şi potasiu, suficiente solului şi proceselor plantei, până la începutul primăverii. Pentru ca această fertilizare să se efectueze corect şi să intervină productiv, este necesar ca odată la trei ani să se efectueze o analiză a solului, tocmai pentru a se cunoaşte valoarea nutritivă reală a acestuia şi pentru a se interveni echilibrat.
Tipuri de îngrăşăminte
Există două tipuri principale de îngrăşăminte, chimice şi organice, catalogare dictată de modul în care au fost obţinute. Îngrăşămintele organice, denumite şi naturale, sunt elementele foarte puţin procesate sau deloc procesate, obţinute din deşeurile plantelor şi animalelor, dar şi prin exploatarea unor minerale naturale. Cel mai des folosite îngrășăminte organice sunt gunoiul de grajd, recomandat fertilizării de toamnă, compostul, respectiv frunzele uscate şi fermentate, gunoiul de pasăre, bogat în azot şi potasiu, şi resturile vegetale foarte frecvent folosite prin îngroparea sub arături. Îngrăşămintele chimice sunt cele care s-au obţinut prin procesarea anumitor elemente, precum produsele petroliere, rocile sau mineralele. Îngrăşămintele chimice se împart în trei categorii, princilale, secundare şi microelemente. Din categoria îngrăşămintelor chimice principale pot fi amintite fosforul, azotul şi potasiul. În categoria celor secundare se încadrează calciul şi sulful, iar în a treia categorie, a microelementelor, se includ cuprul şi cobaltul, zincul, manganul şi molibdenul.
Avantajele folosirii îngrăşămintelor organice
Adoptând o fertilizare cu îngrăşăminte organice, se asigură o calitate superioară solului, fără a fi expus riscului supradozării cu îngrăşăminte. Acest tip de fertilizatori îmbunătăţeşte capacitatea solului de a reţine apa şi de a-şi menţine o structură benefică şi productivă. Prin aplicarea îngrăşămintelor organice, se reduce riscul eroziunii solului. Un alt avantaj major este acela al procurării, îngrăşămintele organice putând fi obţinute din propriile gospodării.
Beneficiile folosirii îngrăşămintelor chimice
Fertilizarea cu îngrăşăminte chimice permite o dozare mai bună, raportată la nevoile plantelor, şi este absorbită mult mai rapid de către culturi. Riscul care poate apărea atunci când se aplică fertilizarea cu îngrăşăminte chimice, este cel a dezechilibrării nivelului de pH din solului, dar şi al distrugerii florei bacteriene specifice, context în care se pot dezvolta mulţi dăunători. Un alt aspect de care trebuie ţinut cont este acela că folosirea îngrăşămintelor chimice impune analize regulate ale solului, pentru a nu se genera supradozarea.
