Featured, International

Iată ce face Michelle Obama pentru copiii aflați la izolare

Michelle Obama va deveni prezentatoarea unui show TV dedicat copiilor izolaţi la domiciliu. Fosta primă doamnă a Statelor Unite a făcut anunțul prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter.

”Din copilărie, îmi plăcea să citesc cu voce tare, iar când am devenit părinte am simțit o mare bucurie când am împărțit magia poveștilor cu copiii mei”, a spus Michelle Obama, potrivit The Independent.

În vârstă de 56 de ani, aceasta a spus că în actuala situație, în timpul pandemiei de coronavirus, familiile sunt supuse unui mare stres. ”Mă bucur să le ofer copiilor șansa să exerseze cititul și să audă niște povești minunate”, a declarat Michelle Obama.

Autoarea unei cărţi devenite bestseller, ea a anunţat că a încheiat un parteneriat cu postul de televiziune PBS Kids şi cu prestigioasa editură Penguin Random House pentru a prezenta un show TV săptămânal ce va consta în sesiuni de lectură dedicate poveştilor pentru copii, scrie Agerpres.

Episoadele acestui program TV vor fi difuzate în streaming în fiecare luni. În noul serial, intitulat “Monday’s with Michelle Obama”, soţia fostului preşedinte american Barack Obama va citi poveştile ei preferate din mai multe cărţi pentru copii, începând din 20 aprilie, au anunţat pe Twitter reprezentanţii postului PBS Kids.

Noua producţie va fi difuzată pe durata a patru săptămâni. Ea va debuta cu o lectură a poveştii “The Gruffalo” şi va continua cu alte titluri cunoscute din literatura americană pentru copii, precum “There’s a dragon in your book”, “Miss Maple’s seeds” şi “The very hungry caterpillar”.

Familiile americane vor putea viziona acest serial pe două platforme online ale postului PBS Kids, pe pagina sa de Facebook şi pe canalul său de YouTube, dar şi pe pagina de Facebook a grupului editorial Penguin Random House, în fiecare zi de luni, la ora 16:00 GMT.

Episoadele vor rămâne și sub formă înregistrată pe facebook și youtube, scrie The Independent.

Sursa: Agerpres, The Independent, M.I.

blank