Life, Stiri

HALLOWEEN 2014. Se anunţă petreceri de pomină în cluburile bucureştene, dar şi la castelul lui Dracula

Cluburile bucureştene îşi îmbie clienţii cu anunţuri pentru Halloween 2014, sărbătorit în fiecare an în data de 31 octombrie. Anul acesta sărbătoarea pică vineri aşa că proprietarii de cluburi şi baruri din Capială pregătesc două nopţi de petreceri. Unele cluburi organizează petreceri în noaptea de Halloween, altele încep petrecerile chiar de pe data de 30 octombrie, astfel încât să fie o petrecere prelungită.

haloween_14828900_25306600

HALLOWEEN 2014. Ca în fiecare an, patronii cluburilor promit surprize de îţi stă sângele în vine, cântăreţi care mai de care, dans şi, nu în ultimul rând, alcool. Hard Rock Cafe organizează joi 30 octombrie petrecrea de Halloween-Tribut AC/DC. „Hiturile celebre ale celor de la AC/DC insotite de solo-urile „nebune” de chitara se vor auzi intr-un spectacol unic! Asadar, fanii impatimiti ai rock-ului sunt asteptati sa cante la unison refrenele melodiilor „Thunderstruck”, „You Shook Me All Night Long” , „Highway to Hell” si multe altele!”, scrie organizatorul pe site-ul vinsieu.ro.

Biletele pentru petrecere pot fi gasite online exclusiv in reteaua iabilet.ro si pe bestmusic, dar si la Hard Rock Cafe, inclusiv in ziua concertului la intrare. Acestea costa 35 de lei cu loc la masa si 50 de lei VIP cu loc la masa in fata scenei.

Halloween Week English

Centrul Helen Doron English 4 din Bucuresti organizeaza Halloween Week English. Lectia demo gratuita de limba engleza cu tematica speciala se va desfasura 3 zile consecutive, in intervalul orar 18.00 – 19.30, respectiv miercuri 29.10.2014, joi 30.10.2014 si vineri 31.10.2014. „Centrul va fi decorat de Sarbatoare si ii asteapta pe cei mici costumati in diverse personaje din desene animate. Cei mici vor invata cuvinte noi care le vor pune creativitatea la treaba. Copiii sunt asteptati cu multe cadouri si surprize incantatoare”, promite organizatorul.

Petreceri în noaptea de Halloween

ARENA PUB organizează HALLOWEEN PARTY în data de 31 octombrie. Organizatorul promite pentru clienţii costumaţi de petrecerea morţilor 10% reduceri. Costumele de groază le vor aduce clienţilor „Nightmare on Batistei Street” câte un coktail „Poltergeist” gratis.
„Am pregatit muzica buna, cocktail-uri mortale, premii speciale pentru cele mai monstruase costume, tombole surpriza si o portie zdravana de sperieturi si distractie”, scrie organizatorul Nightmare on Batistei Street pe vinsieu.ro.

Petrecere de Halloween cu whiskey şi vodka

„Club Maya te invita la „HALLOWEEN PARTY cu 69 lei sticla de vodka si whiskey”, incepand cu ora 21:00, costumat si entuziasmat cobori scarile spre o poveste ce te asteapta sa o savurezi printre umbrele mistice ale dovlecilor luminati, panza de paianjen te imbratiseaza la fiecare pas, fantomele coboara din tavan pentru a te saluta, scheletii iti zambesc cu subinteles, muzica si murmurul te atrage si mai adanc in inima clubului Maya si cu zambetul pe buze pasesti incontinuare dornic sa explorezi o lume mistica si terifianta in aceasta seara care garantat iti va cuceri gandurile pentru multa vreme de acum incolo, inconjurat de personaje uimitoare ce creaza o atmosfera extraordinara…da…esti placut impresionat incontinuare, nu esti singurul costumat, costumatia este obligatorie. NU se plateste rezervarea si NU exista consumatie obligatorie”, scrie organizatorul.

Halloween în afara Bucureştiului

Cei care au ceva timp şi posibilităţi financiare pot petrece Halloween-ul în compania celebrului conte-vampir la Castelul Dracula din Pasul Tihuţa, care găzduieşte astfel de petreceri de peste 30 de ani, informează Agerpres.

Vizita fanilor romanului „Dracula” scris de Bram Stoker fiind deja o tradiţie în zonă, gazdele au pregătit un foc de tabără şi o petrecere care va ţine până în zori, dar şi o întâlnire nocturnă cu contele.

Meniul de Halloween va respecta tradiţia şi toate preparatele vor fi în sânge: frigărui în sânge, mixt grill transilvănean în sânge, la care se adaugă vinul roşu şi, ca desert, mărul, fructul ispitei. În schimb, oaspeţii vor purta costume cât mai fioroase şi vor încerca, prin buna lor dispoziţie, să alunge spiritele rele.

Castelul Dracula din Pasul Tihuţa este situat la o altitudine de 1.116 metri în Munţii Bârgăului, la graniţa dintre judeţele Bistriţa-Năsăud şi Suceava. Acesta a fost inaugurat în anul 1983, construcţia datorându-se şefului Oficiului Judeţean pentru Turism de la acea vreme, Alexandru Misiuga, care a întrevăzut posibilitatea dezvoltării turistice a zonei pe baza romanului „Dracula”.

Locul ales de către autorităţile bistriţene pentru a ridica un hotel-castel coincide cu detaliile din cartea lui Bram Stoker despre castelul contelui-vampir, motiv pentru care în fiecare an, în preajma sărbătorii de Halloween, aici sunt organizate petreceri tematice, la care participă atât turişti din ţară, cât şi din străinătate.

Spre deosebire de ultimii patru ani, în acest an nu va fi organizat şi Balul Vrăjitoarelor la Castel, eveniment care aduna sute de turişti din Bistriţa-Năsăud şi din judeţele limitrofe, dornici să se costumeze şi să petreacă în stil draculian.

blank