Greva profesorilor continuă. Sindicatele din Educaţie au fost chemate la discuţii, la ministerul de resort, pentru stabilirea strategiei care se va adopta în perioada următoare, a declarat, marţi, pentru Agerpres, preşedintele Federaţiei „Spiru Haret”, Marius Nistor.
Greva profesorilor continuă. Suntem chemaţi la Ministerul Educaţiei, la ora 11:00, noi, elevii, părinţii, să vedem ce strategie se va adopta pentru perioada imediat următoare. Este perioada examenelor, iar pe partea de participare la examene nu se poate asigura resursa umană necesară nici pentru supraveghere, nici pentru corectură”, a spus Nistor.
Acesta a precizat că sindicaliştii din educaţie vor organiza în ţară acţiuni de protest, majoritatea profesorilor fiind în continuare în grevă.
„Se organizează în continuare acţiuni de protest în ţară. O să vedem cu colegii de la FSLI dacă mai facem şi în Bucureşti”, a adăugat el.
Nu în ultimul rând, Nistor a subliniat că era de datoria reprezentanţilor Guvernului să negocieze cu sindicaliştii „până în ultima clipă”, nu să comunice că negocierile au luat sfârşit, ţinând cont de amploarea grevei din educaţie şi de faptul că se apropie examenele naţionale.
„Dacă reprezentanţii Guvernului asta consideră de cuviinţă să transmită public, este clar că nu fac altceva decât să îi ambiţioneze şi mai mult, să-i îndârjească şi mai mult pe colegii noştri. Un guvern responsabil nu cred că ar fi mers pe o astfel de variantă. Cred că ar fi negociat până în ultima clipă, ţinând cont că totuşi greva este de mare amploare, că se apropie examene naţionale, era de datoria lor să facă aşa ceva. Ori, în momentul în care vii şi afirmi că nu mai avem nimic de negociat, ţinând cont că ai dat drumul la o ordonanţă de urgenţă pe al cărei conţinut nu ai primit acordul din partea celor cu care au intrat în conflict de muncă, este clar că nu înţelegi nimic vizavi de ce se întâmplă în sistem”, a mai spus Marius Nistor.
Ordonanţa de urgenţă privind educaţia, adoptată de Guvern pe 1 iunie
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunţat joi, pe 1 iunie, că ordonanţa de urgenţă privind educaţia a fost adoptată de Guvern şi negocierile au luat sfârşit, precizând că Executivul a adoptat solicitările pe care sindicatele le-au pus pe masă.
În data de 4 iunie, reprezentanţii federaţiilor sindicale au transmis că greva generală din educaţie continuă, în condiţiile în care „textul OUG 53/2023 este nemulţumitor.”
„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie ‘Spiru Haret’, în numele salariaţilor din învăţământ ale căror drepturi şi interese le reprezintă, cer în continuare Guvernului şi partidelor aflate la guvernare să-şi asume printr-un act normativ articolul scos din Legea Învăţământului Preuniversitar şi care nu a fost inclus nici în textul OUG 53/2023, ci doar în Nota de fundamentare a ordonanţei, potrivit căruia salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic. Această atitudine a Guvernului României este interpretată ca o neasumare a Executivului de a aplica principiul menţionat mai sus în noua Lege a salarizării”, se spunea în comunicatul celor două federaţii sindicale din educaţie, semnat de Simion Hăncescu, preşedintele FSLI, şi Marius Ovidiu Nistor, liderul FSE Spiru Haret.
Sindicaliştii au atras atenţia că salariaţii din educaţie aflaţi în grevă sunt nemulţumiţi şi de promisiunea Guvernului de a aplica ipotetica grilă de salarizare pentru învăţământ în maximum trei ani, solicitând scurtarea acestei perioade. De asemenea, ei au menţionat că şi majorările salariale prevăzute în OUG 53/2023 au fost respinse de federaţiile sindicale, după consultarea membrilor de sindicat aflaţi în grevă, aceştia considerând sumele prea mici.
Greva profesorilor continuă din educaţie a fost declanşată în data de 22 mai 2023.