Life, Stiri

Goana după selfie-uri poate ucide.

Goana după selfie-uri nu este lipsită de pericole, după cum amintește luni ABC, care prezintă câteva cazuri mortale.

ad_132998778_54913200

Cotidianul spaniol începe prin a aminti de tragicul caz al soților Mackowiak, care se aflau în cel mai vestic punct al Europei continentale, în Portugalia, la Cabo da Roca, unde, potrivit scriitorului portughez Luis de Camoes, se termină pământul și începe marea. Michal, tată și iubitor de fotografii, s-a apropiat de marginea stâncii împreună cu soția sa pentru a face un selfie în care urmau să se vadă valuri și o prăpastie adâncă de 140 de metri. Doi copii mici așteptau în fața părinților. Michal și Hania s-au apropiat însă prea mult de margine, iar ultima fotografie pe care a înregistrat-o telefonul mobil a fost aceea a cerului. Țipetele copiilor au alertat echipele de salvare.

Următorul caz relatat de ABC este cel al tinerei Courtney Sanford, în vârstă de 32 de ani. Aceasta era singură în mașină. A pus o fotografie pe Facebook și, în scurt timp, a pierdut controlul volanului, iar mașina s-a ciocnit de un camion. Mașina a luat foc și Courtney a decedat pe loc. În telefonul său mobil au fost găsite mai multe selfie-uri.

Tragic a fost și cazul lui Collete și Ashley, care se îndreptau cu mașina spre Missouri. Collete a făcut un selfie pentru a-l pune pe Facebook. După câteva clipe, Ashley, care conducea mașina, a încercat să depășească un camion, însă nu a văzut un vehicul care venea din față. Accidentul s-a încheiat cu moartea lui Collete.

Dorința unui tânăr mexican de a-și face o fotografie deosebită în timp ce se afla la o petrecere cu prietenii l-a costat viața. Tânărul, în vârstă de 21 de ani, a pozat în fața propriului telefon mobil ținând în mână un pistol despre care credea că nu este încărcat. A apăsat pe trăgaci și gestul i-a fost fatal.

ABC amintește, de asemenea, de Xenia Ignatyeva, din Rusia, care avea 19 ani. A escaladat un pod de nouă metri înălțime pentru a se fotografia. Ajunsă în locul dorit, și-a pierdut echilibrul și, pentru a nu cădea, s-a agățat de un cablu de înaltă tensiune. A fost însă electrocutată și apoi a căzut în gol. Când a sosit echipajul de urgență, era deja fără viață.

Alte cinci persoane, cu vârste între 44 și 49 de ani, au ieșit pe terasa unei case din Sitges (Barcelona) pentru a face un selfie. S-au sprijinit de balustradă însă aceasta a cedat și au căzut cu toții. Selfie-ul s-a terminat cu trei dintre cele cinci persoane grav rănite. Înălțimea la care se afla terasa corespundea etajului 3 sau 4.

Două tinere iraniene au dorit să se fotografieze în mașină în timp ce dansau, adaugă ABC. Tânăra care conducea mașina se uita frecvent spre telefonul mobil, care era ținut de cealaltă. Înregistrarea s-a încheiat cu un accident rutier. Protagonistele au pus apoi o fotografie pe internet formând cu degetele litera ‘V’ în semn de victorie.

blank