Gabriela Firea
Actualitate

Gabriela Firea s-a înrudit cu un fost senator republican din SUA. Discuții despre politică, la București

Gabriela Firea s-a întâlnit și a discutat cu contraamiralul în retragere al Marinei Statelor Unite, William Holland Payne. Acesta este unchiul soției lui Tudor-Ștefan, fiul cel mare al senatoarei PSD.

William Holland Payne a fost prezent la logodna și cununia civilă a lui Tudor, fiul cel mare al Gabrielei Firea, în vârstă de 28 de ani, cu alesa inimii sale, Eva-Emilie.

El are o carieră de avocat și a fost contraamiral în retragere în cadrul Marinei Statelor Unite. William Holland Payne este, de asemenea, un fost membru al trupelor speciale US Navy SEAL și a absolvit programul Basic Underwater Demolition/SEAL (BUD/S), unul dintre cele mai dificile programe de selecție pentru forțele speciale ale Marinei Americane.

Gabriela Firea s-a încuscrit cu William Holland Payne, senator republican

„Am vorbit mult în cele câteva zile cât a stat în România, împreună cu soția sa Deborah. Când ai în față un US Navy Seal, amiral în retragere și fost senator în Senatul statului american New Mexico, te gândești în primul rând la rezistență, disciplină și organizare.

Însă, cea mai importantă lecție pe care o primești este despre munca în echipă și despre a fi devotat oamenilor, despre a rămâne cald și uman, în ciuda experiențelor profesionale care ne călesc”, a scris Gabriela Firea.

Fostul primar general al Capitalei a exprimat un interes notabil față de experiență politică a senatorului republican. Mai mult, a punctat importanța diferențelor dintre sistemul politic american și cel românesc.

Firea a subliniat faptul că William a deținut funcția de republican whip în Senatul American. Rolul său a fost acela de a asigura disciplina în procesul de vot al grupului.

Fostul primar general al Bucureștiului, discuții politice cu William Payne  

https://www.facebook.com/gabifirea/posts/930066221822509?ref=embed_post

„Am ajuns, din nou, la importanța echipei, la puterea ei în politică. Și în SUA, orice proiect, oricât de bun ar fi, poate fi realizat doar în echipă.

Am vrut să știu, în acest moment complicat la nivel global, dacă valorile Americii vor triumfa. Răspunsul a fost scurt, rapid și ferm : merită să lupți pentru toleranță, libertate, democrație și pentru drepturile omului, iar societatea americană, cu toate provocările sale mari din acest moment, este o societate care are capacitatea de a găsi resurse să depășească dificultățile”, a mai scris Firea pe Facebook.

Aceasta a exprimat recunoștință că a avut oportunitatea de a discuta cu o persoană care are o înțelegere diferită a contextului geopolitic al Europei.

Și înțelege în special rolul României, într-o regiune caracterizată de provocări istorice care revin periodic.

Potrivit Gabrielei Firea, România reprezintă un partener solid și valoros pentru Statele Unite, iar legăturile dintre ele sunt solide și depășesc cu succes provocările.

Gabriela Firea, soacră mare

Citește și  Cătălin Voicu trăiește, în pușcărie, al patrulea Război Mondial

Tudor, fiul cel mare al Gabrielei Firea, s-a căsătorit civil și religios cu partenera lui de viață, Eva. Ceremonia care a avut loc sâmbătă, pe data de 7 octombrie.

Cununia civilă a fost condusă personal de primarul Florentin Pandele, tatăl vitreg al mirelui. Petrecerea festivă a avut loc la un restaurant situat în inima Bucureștiului.

Gabriela Firea alături de soțul, fiul și nora sa

Gabriela Firea

La marele eveniment, în mijlocul unei mulțimi numeroase de invitați, au fost remarcate nume notabile. Adrian Năstase, Mitică Dragomir, Anghel Iordănescu, Marcel Pavel și Mirela Vaida, au fost cu toții prezenți.

Mirela Vaida, cunoscută nu doar ca prezentatoare a emisiunii „Acces Direct”, ci și ca actriță și cântăreață, a contribuit la menținerea unei atmosfere de neuitat.

blank