Actualitate, Featured

FOTO Bătaie între elevi la Craiova. Cu un singur pumn, un adolescent care practică boxul şi-a nenorocit un coleg

Elevul bătut este internat la spitalul de urgenţă Craiova cu triplă fractură maxilară. La două zile după incident, agresorul a mers în salonul băiatului şi l-a ameninţat că a doua oară nu va mai scăpa dacă părinţii nu-şi vor retrage plângerea făcută la Poliţie.

Totul s-a întâmplat în a doua zi de şcoală, la liceul craiovean „Constantin Brâncuşi”. Atât agresorul, cât şi victima au 16 ani, dar învaţă la clase diferite. Într-una dintre pauze, elevul pasionat de box şi-a acostat colegul pe culoarul şcolii, i-a reproşat că se îmbracă prea elegant şi i-a dat un singur pumn. Copilul a căzut inconştient, iar ceilalţi colegi care au urmărit întreaga scenă i-au alertat pe profesori. Elevul a fost dus cu ambulanţa la Spitalul de Urgenţă Craiova.    „Pe mine m-a sunat diriginta şi mi-a spus ce s-a întâmplat. Fiul meu era cu câteva colege şi ele au povestit că s-a legat de el pur şi simplu, că se îmbracă prea frumos. Ulterior, am aflat că acest elev practică boxul la un club sportiv din Craiova. Aşa se şi explică lovitura puternică. La spital, medicii au crezut că a fost lovit cu o rozetă, ceva. Are triplă fractură maxilară, vineri fost operat”, a declarat Alexantru Ciocârlan, tatăl copilului.   Părinţii elevului bătut au sesizat imediat poliţia. „Din cercetările efectuate până în prezent, poliţiştii au stabilit faptul că agresorul ar fi lovit victima cu un singur pumn, acesta din urma fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Poliţiştii au întocmit un dosar penal, în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violente, urmând ca la finalizarea cercetărilor dosarul sa fie înaintat, cu propunerile corespunzătoare, unităţii de parchet competente”, a declarat inspector principal Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.   Agresorul nu s-a potolit nici după ce a văzut că cel pe care-l bătuse la şcoală a fost internat. După două zile, în jurul orei 22,30, elevul a mers în salonul colegului, a intrat peste el şi l-a ameninţat că a doua oară nu mai scapă dacă părinţii nu vor retrage plângerea făcută împotriva sa. „Din acel moment, copilul meu nu ne mai lasă deloc să plecăm de lângă el. Facem cu rândul, când eu, când soţia. Ne spune să închidem salonul cu cheia. Este incredibil cât tupeu are acest copil. Dar pe noi nu intimidează, vom merge până la capăt. I-am făcut din nou plângere şi la câteva ore după a venit acasă, în faţa locuinţei noastre şi ne-a transmis că vom avea probleme”, a declarat tatăl elevului bătut.   „În cursul zilei de vineri, persoana vătămat[ a depus o nouă plângere prin care a sesizat faptul că, joi seara, la spital, a venit agresorul care i-a solicitat să-şi retragă plângerea iniţială, încercând totodată să-l intimideze. Cu privire la acest eveniment sunt efectuate cercetari sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare”, a mai precizat inspector principal Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.   

Cine este elevul bătăuş
blank

Elevul agresor este în clasa a X-a la Liceul Constantin Brâncuşi, iar pasiunea lui este boxul. Practică acest sport la un club din Craiova, iar antrenor îi este Sorin „Pantera“ Tănasie, pugilistul de aur al Craiovei, fost campion mondial la juniori.

 

 

 

blank