Administratie Locala, Featured

Firea: „Suntem in grafic cu toate pregatirile pentru Turneul Final UEFA 2020

Primarul General, Gabriela Firea, a avut astazi la sediul Municiplaitatii o intalnire de lucru cu Ministrul Tineretului si Sportului, Ioana Bran, precum si cu renumitul fotbalist Gheorghe Popescu, consilierul onorific al premierului Romaniei,Viorica Dancila, pentru a discuta despre  proiectele  pe care Primaria Capitalei le are in pregatire pentru Turneul Final UEFA Euro 2020.

 

Primarul General, Gabriela Firea: ”Acest eveniment sportiv de  anvergura internationala reprezinta pentru Capitala Romaniei o oportunitate extraordinara de promovare a sportului, de dezvoltare a infrastructurii sportive, precum si de promovare a Romaniei ca destinatie turistica si de investitii. In dubla sa calitate de oras-gazda si de administrator al Arenei Nationale, Primaria Municipiului Bucuresti a luat deja o serie de masuri pentru ca  organizarea Turneului Final UEFA EURO 2020 sa se defasoare in cele mai bune conditii si cu respectarea tuturor cerintelor impuse de forul sportiv european. Pe parcursul evenimentului ne asteptam sa fim vizitati de un numar mare de turisti si de peste 120.000 de suporteri. Obiectivul nostru este acela de a asigura cele mai bune conditii de desfasurare a evenimentelor fotbalistice, din toate punctele de vedere: siguranta si securitate, mobilitate, timp liber etc. Pana in prezent nu avem intarzieri, suntem in grafic cu toate pregatirile, iar delegatiile UEFA vin lunar la Bucuresti si verifica desfasurarea actiunilor prevazute in program”.

 

Totodata, Primarul General a reamintit ca Municipalitatea a infiintat un serviciu dedicat acestui eveniment, o structura  de management de proiect cu atributiuni in implementarea cerintelor UEFA si a definitivat planurile de infrastructura pentru pregatirea Campionatului European, mai ales ca, in cea mai mare parte a timpului, fanii se vor afla in afara stadionului.

 

Ministrul Tineretului si Sportului, Ioana Bran: „Constat ca Primaria Municipiului Bucuresti, una dintre cele 13 institutii implicate in organizarea acestui eveniment important pentru Romania, se preocupa serios de toate detaliile de pregatire a turneului final UEFA EURO 2020, fiind, de fapt, una dintre entitatile cele mai pregatite si deschise colaborarii interinstiutionale. Va felicit si sper ca vom colabora la fel de bine si in continuare, astfel incat acest eveniment sa puna Bucurestiul si Romania pe harta model a oraselor si tarilor care gazduiesc manifestari de mare anvergura.  Va asigur ca reprezentantii ministerului pe care il conduc vor fi alaturi de specialistii Municipalitatii, in toate demersurile necesare organizarii acestui eveniment”

 

Municipalitatea va elabora un concept de Oras-Gazda

 

Avand in vedere ca Primaria Municipiului Bucuresti are in acest proiect dubla calitate, de proprietar al Arenei Nationale si organizator al activitatilor locale (oras-gazda), Municipal itatea va elabora un concept de Oras-Gazda, document strategic care descrie in amanunt organizarea evenimentelor din cadrul Turneului Final UEFA EURO 2020, care va avea ca teme principale: administrarea proiectului, activitati comerciale, Fan-Zone, promovare, experienta spectatori, mobilitate, siguranta si securitate.

Totodata, impreuna cu specialistii UEFA, s-au identificat locatii Fan-Zone si spatii de vizionare in Piata Constitutiei si Piata George Enescu, intentionandu-se si amenajarea altor 4–5 spatii de vizionare.

 

Continua investitiile in reteaua de transport urban si se vor reabilita bulevarde si cai de acces

 

Referior la actiunile de infrastructura, au fost cuprinse in bugetul PMB pentru 2018 sume destinate realizarii de studii de fezabilitate pentru reabilitarea bulevardului Basarabia, se continua lucrarile la accesul dinspre Autostrada Bucuresti – Ploiesti, se vor reabilita complet caile de acces catre Arena Nationala si se vor continua investitiile in reteaua de transport urban, inclusiv in sistemele de dirijare si semnalizare a traficului.

Arena Nationala, stadion incadrat in categoria „ELITE”, conform reglementarilor internationale, va fi reabilitat la noile cerinte UEFA pentru anul 2020.

In ceea ce priveste mobilitatea in Capitala, reamintim ca a fost finalizata licitatia pentru achizitia unui numar de 400 de autobuze, vor fi initiate licitatii pentru achizitia in continuare de autobuze electrice si ecologice si vor fi amenajate multiple zone de promenada cu trafic restrictionat in vecinatarea fan-zone-urilor si a spatiilor de vizionare. Totodata va fi amplasata semnalistica dedicata pentru ghidarea spectatorilor catre stadion si catre celelalte puncte de interes.

 

In perioada urmatoare, comitetul interministerial se va intruni lunar pentru apune la punct toate detaliile tehnice colaborarii intre insitutii, conform calendarului UEFA.

blank