Life, Stiri

Fericirea depinde doar de tine

spa-667x472

Daca te simti obosita, trista si stresata, nu uita ca poti sa iesi din aceasta stare si sa iti regasesti surasul. Secretul schimbarii sta chiar in tine!

Unii oameni, in oricate vartejuri i-ar arunca viata, reusesc sa faca fata cu succes necazurilor si sa le raspunda cu un zambet. Ceilalti ii privesc cu uimire – ce or gasi asa de vesel la viata, cum de numai ei gasesc motive de bucurie si fericire?! Insa fericirea este la indemana oricui; trebuie doar sa stii sa o traiesti. Noi iti oferim cateva posibile repere.

Aminteste-ti sa zambesti in fiecare zi

1 Bucura-te de arome: trandafiri, cafea proaspata, serbet, crema de corp, parfumul preferat etc. Toate iti pot evoca amintiri placute. Mirosul este unul dintre cele mai puternice simturi, chiar daca uneori ii ignoram importanta. Te poti indragosti datorita unui miros sau poti sa retraiesti cu intensitate momente fericite din trecut. Mirosurile au o mare incarcatura afectiva.

Vanilia, trandafirii si capsunele sunt considerate unele dintre cele mai semnificative arome, datorita rezonantei pe care o produc in trairile noastre. Poate ca de aceea se numara printre cele mai cautate arome de lumanari parfumate.

2 Hoinareste prin parc sau fa o drumetie la munte si bucura-te de aerul proaspat. Poti sa faci si cateva exercitii de gimnastica in aer curat. Miscarea iti va creste nivelul de endorfine, iar aerul proaspat iti va odihni creierul. De altfel, se pare ca spectacolul naturii ne ajuta pe toti sa uitam de grijile care ne macina in mod obisnuit.

3 Cheltuieste ceva bani ca sa te rasfeti – de pilda, ar fi de preferat sa alegi un masaj relaxant, in locul unei noi perechi de pantofi. Studiile arata ca starea de fericire deriva mai degraba din experiente placute decat din detinerea unor bunuri materiale.

Desigur, aceasta experienta ti-o recomandam numai in cazul in care ti-o permiti. Daca insa pentru masajul relaxant ar trebui sa renunti la bunuri de stricta necesitate, roaga-l pe partener sa-ti faca un masaj.

4 Alege gustari care contin proteine usoare, precum cele din carne de curcan sau de pui. Sau mananca o banana. Asemenea alimente sunt bogate in triptofan, o substanta care stimuleaza producerea de serotonina in creier. Iar serotonina este un antidepresiv natural.

Fructele proaspete sunt recomandate si in cazul in care scaderea cantitatii de zahar din sange iti produce o prabusire a nivelului de energie si, implicit, o dispozitie negativa.

5 Nu neglija relatia sexuala, care este un ingredient important al fericirii. Atunci cand faci dragoste, in sange se elibereaza foarte multi hormoni, care iti vor imbunatati dispozitia afectiva.

6 Rememoreaza amintiri placute, mai ales atunci cand esti nervoasa sau obosita. Opreste-te un moment din activitate si aminteste-ti o experienta placuta: o dupa-amiaza de vacanta, un peisaj, o conversatie, o fotografie draga. Ajuta-ti mintea sa se elibereze de stresul prezentului si sa se reincarce cu energia acelei amintiri minunate.

Poti folosi si tehnici simple de relaxare: stand intr-o pozitie comoda, inchide ochii, respira egal si adanc si imagineaza-te intr-un loc frumos, unde esti calma si destinsa; incearca sa auzi sunete si sa simti mirosuri placute, potrivite cu scena in care te imaginezi.

Cand te-ai simtit ultima oara fericita? Poti sa fii din nou, chiar in fiecare zi!

Si tu poti sa fii fericita toata viata

Iata cateva sugestii care te pot ajuta sa iti pastrezi viziunea optimista asupra vietii. Se poate spune ca fericirea inseamna sa vrei ceea ce ai, nu sa ai ceea ce vrei sau ce crezi ca vrei. Asta nu inseamna sa nu iti propui scopuri in viata, dar crezi sincer ca o casa mai frumoasa, castigul la Loto sau o silueta perfecta te va face mai fericita?

Fericirea nu e ceva care pluteste in jur si asteapta ca tu sa o prinzi, nu este o ambitie sau o realitate dincolo de tine, ci o stare interioara care iti apartine si pe care ti-o poti construi. S-ar putea ca in viata ta sa fie deja persoane, lucruri si evenimente care iti aduc fericirea; trebuie doar sa le vezi si sa le apreciezi.

Accepta-te asa cum esti. Ai celulita?

Uneori mananci o ciocolata intreaga? Ei, si?! Nu sunt motive ca sa te simti vinovata si deprimata. Fericirea nu este de cumparat si nici nu este o rochie stramta in care trebuie sa incapi cu tot dinadinsul. Fericirea e o stare care vine din interior, mai ales din acceptarea propriei persoane si a propriei vieti asa cum sunt ele – cu bune si rele.

Invata sa iti asumi responsabilitatea pentru propria fericire si pentru relatiile cu cei din jur.

Cea mai importanta relatie pe care o intretii in viata e relatia cu tine insati. Toate celelalte relatii – de dragoste, de prietenie, de familie – o reflecta pe aceasta. Partenerul tau, de pilda, te poate ajuta sa ai o viata fericita, dragostea lui are o contributie importanta. Dar el nu poate umple golurile din interiorul tau. Daca asta astepti, vei fi profund dezamagita si degeaba vei da vina pe relatie si pe nenorocul tau in dragoste…

Constientizeaza-ti scopurile in viata.

Nu poti trai ca si cum vesnic te-ai afla la volanul unei masini a carei destinatie nu o cunosti. Ca sa ai succes, trebuie sa stii ce vrei. Nu trebuie sa ai mari ambitii materiale sau sociale. Este suficient sa iti fie foarte clar ce doresti sa obtii de la fiecare zi a vietii tale. Lista dorintelor si a scopurilor tale poate ramane deschisa tot timpul, dar te vei simti mult mai multumita atunci cand ti se indeplinesc dorintele constante sau scopurile de lunga durata.

Ierarhizeaza-ti scopurile.

Gandeste-te bine ce anume iti poate oferi cu adevarat o stare de implinire. Poate ca vrei sa inveti sa canti la pian, sa faci sport sau sa incepi o afacere pe cont propriu. Si, dupa ce te hotarasti, incepe imediat sa construiesti realitatea visurilor tale.

Apreciaza-ti familia si prietenii. Toti cei care ne sunt aproape sunt ca niste oglinzi. Ei ne confirma propria identitate si ne dau sentimentul de forta si apartenenta.

Este modul in care iti poti reaminti in fiecare dimineata ca esti o persoana unica si irepetabila, ca ai propria ta valoare. In mare parte, fericirea inseamna sa imparti viata cu cei dragi si sa te preocupi de nevoile lor. Sa impartasesti sentimente si sa razi, la un pahar cu vin, alaturi de persoanele apropiate, poate fi o adevarata terapie contra nefericirii.

Exprima-ti sentimentele

Sa intelegi, sa accepti si sa poti comunica ceea ce simti sunt pasi esentiali pentru starea ta de bine. Daca iti ascunzi emotiile, nu vei putea niciodata sa te confrunti cu ele, tensiunile se vor acumula in interior si nu te vor lasa sa mergi mai departe. Asa ca tipa, gesticuleaza, exprima-te liber, si apoi vei putea zambi!

Femei ca tine: “Cum am transformat fericirea in obisnuinta”

“Am gasit fericirea schimbandu-ne locuinta”

Aurelia are 30 de ani, este casatorita si are doi baieti. “Cel mic a fost mai bolnavicios, insa problemele mari au aparut o data cu mersul la scoala. Se simtea din ce in ce mai rau, nu avea prieteni si profesorii mi-au vorbit despre dificultatea sa de a invata. Devenise trist si izolat, iar noi sufeream din pricina asta alaturi de el.

Scoala era departe si pentru ambii baieti drumul era o problema zilnica. Si eu, si sotul deveneam tot mai nervosi, mai obositi. La un moment dat insa, mi-a venit ideea de a ne intoarce la casa parintilor mei, intr-o comuna situata la 25 de kilometri de oras.

Am revazut locurile, am inceput sa reconstruim si, desi eram constienti ca viata noastra se va schimba major, chiar daca nu stiam in ce sens, am mers inainte… Acum, dupa mai bine de un an de la aceasta schimbare, ma felicit pentru ideea avuta. Traim in aer curat, nu mai stim ce este oboseala si stresul de oras. Baietii mei sunt fericiti, iar cel mic este de nerecunoscut.

Acum merge la scoala de aici, are prieteni, se catara in copaci, lucruri la care nici nu am indraznit sa visez! Sotul meu si-a gasit un serviciu pentru care nu trebuie sa mearga la oras decat de doua-trei ori pe saptamana, iar eu ma ocup de gradina. Avem legume proaspete, animale, pasari. Suntem fericiti. Cand ne-am mutat, a trebuit cumva sa ne reinventam sau poate sa ne regasim asa cum nu stiam ca putem fi. Acum suntem bine cu totii si nu as mai putea trai in alta parte.”

“Amicii ma fac sa ma simt fericita”

Sorina are 32 de ani si un grup de amici minunati, cu care se intalneste in fiecare vineri seara.

“Nu conteaza daca ploua sau ninge, ne vedem cu totii in localul nostru preferat sau acasa la unul dintre noi. Nu ne intalnim ca sa bem, sa mancam, ci ca sa fim impreuna. Fara prietenii mei, viata ar fi searbada si nu m-as simti atat de fericita. Cand am o problema, la ei alerg si imi vars naduful…

Nici bucuriile nu ar mai fi la fel daca nu le-as trai impreuna cu ei. Pentru sotul meu a fost mai greu la inceput sa inteleaga cat de importanti sunt prietenii pentru mine, dar acum ii e clar. A vazut si el ca, daca nu ar fi ei, ar avea mult prea multe de ascultat, poate chiar l-as sufoca. Amicii imi ofera un sprijin de alta natura decat sotul meu si, astfel, el nu e nevoit sa tina locul unui grup intreg.

Prietenii m-au vazut la bine si la rau si fiecare imi vede alta fateta a personalitatii. Asta ma ajuta sa gasesc intotdeauna solutii la problemele mele si sa raman cu picioarele pe pamant. Pentru ei, eu raman aceeasi, ma ajuta sa nu uit niciodata de individualitatea mea, alta decat cea de sotie sau mama. Cred ca sunt foarte norocoasa. Orice s-ar intampla, imi raman prietenii, care ma fac fericita!”

Acum este timpul…

– Sa stai mai mult cu prietenii si familia; cu cat investesti mai multe sentimente, cu atat primesti mai mult.
– Sa te bucuri din plin de clipa in care te simti fericita; nu o lasa sa treaca fara sa o savurezi.
– Sa iti propui teluri mari realizabile cu pasi mici si sa-ti acorzi o rasplata pentru fiecare victorie, oricat de modesta ar parea.
– Sa impartasesti fericirea ta celorlalti – este contagioasa!
– Sa traiesti intens; fericirea nu va veni la tine – iesi tu in calea ei!

Renunta…

– Sa asculti si sa raspandesti mici barfe; poate ca te distreaza pe moment, dar apoi nu te vei simti prea bine in pielea ta…
– Sa fugi de compania celorlalti.
– Sa amani deciziile si actiunile; de ce sa lasi pentru maine fericirea pe care o poti simti astazi?!
– Sa astepti ca ceilalti sa te faca sa te simti bine; aceasta este numai si numai treaba ta!
– Sa-ti faci griji in legatura cu ceva care nu s-ar putea intampla niciodata; iar daca se va intampla, vei vedea tu atunci ce solutii gasesti.

– See more at: http://www.avantaje.ro/articol/obisnuieste-te-sa-fii-fericita-568877#sthash.d4jQxqYx.dpuf

blank