Actualitate, Stiri

Facultate FĂRĂ diplomă de bacalaureat. Porţile universităţilor, deschise din acest an

Ai, n-ai Bacalaureatul, poţi să te înscrii la Facultate. Ministerul Educaţiei a deschis porţile universitaţilor pentru tinerii fără diplomă.

1406016551fe3222f4
 
Mai exact, universităţile îi pot înscrie pentru acest an universitar la cursuri şi pe cei care nu s-au prezentat la Bac sau care l-au picat.
 
După ce se înscriu la facultate şi dacă iau mai apoi examenul de bacalaurat, viitorii studenţi se vor putea înscrie apoi direct în anul doi de facultate.
 
La sfârşitul lunii iunie, a fost publicată în Monitorul Oficial o ordonanţă de urgenţă privind modificarea Legii Educaţiei, astfel încât candidaţii care nu s-au prezentat la examenul de bac sau care nu l-au promovat sa poată participa la o sesiune specială.

blank