Life, Stiri

Ecomuzeu în Ardeal

Ecomuzeu în Ardeal

blankDacă noi uităm de multe ori ce valori spirituale, etnografice, istorice avem, îşi amintesc în locul nostru englezii. Patru comune din Transilvania, mai precis Gura Râului, Sălişte, Biertan şi Valea Viilor, au fost incluse de curând într-un proiect al fundaţiei britanice „Gaia Heritage”, care are ca scop păstrarea şi promovarea tradiţiilor şi meşteşugurilor popolare din zona Sibiului. Partenerii fundaţiei sunt Consiliul Judeţean Sibiu şi Complexul Naţional Muzeal „Astra” şi, împreună au decis ca localităţile enumerate mai sus să se transforme, practic, într-un ecomuzeu. Adică turişti din toată lumea vor putea să vadă, în toate lunile anului, dacă aleg ca punct de destinaţie Ardealul nostru, cum trăiesc oamenii locului şi cu ce se ocupă. Mai multe case din cele patru sate, cumpărate de fundaţia britanică, vor fi conservate şi tradiţiile vechi de sute de ani vor apărea, dezgolite de modernism, în faţa vizitatorilor. Prin acest proiect se urmăreşte reliefarea obiceiurilor vechi, de sute de ani, a costumelor populare, care zac prin lăzile bătrâne de zestre, a meşteşugurilor despre care nici măcar unii contemporani de-ai noştri nu au idee. Organizatorii speră să îmbine, spre deliciul şi mulţumirea turiştilor, tot ce e legat de patina vremii cu frumuseţea locurilor şi cu ospitalitatea recunoscută a românilor. Ecomuzeul din cele patru localităţi rurale ar putea funcţiona impecabil, dacă şi localnicii s-ar implica suficient în realizarea acestui proiect îndrăzneţ.  

blank