Actualitate

După Episodul Vâlcov, liberalii fac frumos în fața președintelui

În ședința de azi a conducerii formațiunii politice, liberalii vor să modifice statutul partidului, în sensul introducerii unor sancțiuni pentru cei cu probleme cu legea.

media-142203317917496500

Potrivit draftului de proiect ce urmează a fi adoptat astăzi, odată cu trimiterea în judecată membrii PNL vor fi suspendaţi din funcţiile politice de conducere pe care le deţin. În cazul condamnării în primă instanță, membrii PNL vor fi suspendați de drept și din calitatea de membru, urmând ca în cazul în care sunt condamnați definitiv să-și piardă, de drept, calitatea de membru. De asemenea, pe perioda arestului preventiv, în cazul în care se dispune arest preventiv împotriva unui membru al PNL, acesta va fi suspendat şi din funcţia de conducere politică şi din calitatea de membru, până la încetarea măsurii de restricționare a libertății.

Întrebat cum se vor aplica sancţiunile în cazul persoanelor numite în anumite funcţii, cum e cazul miniştrilor sau al secretarilor de stat, Ludovic Orban a afirmat: „Dacă este vorba de o hotărâre în primă instanţă automat îşi pierd funcţia numită (…) Automat cu condamnarea în primă instanță își pierd funcția, pentru că, sigur, nu este o hotărâre judecătorească definitivă, dar condamnarea într-o primă instanţă, automat, nu mai poate să dea un gir moral unui om ca să ocupe o funcţie publică”.

blank