Imi vine in minte o imagine. O camera goala, zugravita in alb, cu o fereastra mare in fata careia se afla o masa veche de lemn inchisa la culoare si un scaun pe care ma aflu legat. Pe masa coli de hartie si o mana de pixuri , pachet cu tigari si o cana mare cu cafea. Liniste, stau la acea masa inaintea acelor coli de hartie cu pixul in mana si privesc pe geam. Trebuie sa scriu, ce, nu stiu, dar trebuie sa scriu, de aceea ma aflu in aceasta postura, pentru ca sa scriu. Cineva a crezut in mana mea si acum trebuie sa scriu neaparat, fie ca am ce scrie, fie ca nu. Am cafeaua si tigarile la dispozitie, iar daca am nevoie de ceva trebuie doar sa numesc si primesc, tot ce trebuie sa fac in schimb este sa scriu.
Acum nu am habar ce sa mai scriu, sunt in aceasta postura de ceva saptamani, la inceput a mers, am scris, s-a putut, o faceam mai mult de placere, ma amuzam chiar, insa acum situatia a inceput sa ma deranjeze si sa ma streseze teribil! E destul de greu sa ajung si la toaleta daca am nevoie, ce sa mai spun de iesit din camera!
De dimineata de la 8, dupa ce mananc ceva si imi beau cafelele, stau legat aici pana la 12 cand mi se aduce pranzul. Apoi nu trebuie sa fac nimic, insa dupa ce imi beau cafeaua de pranz si se aud bataile ceasului vestind ora unu, pe masa reapar hartiile si ustensilele de scris. Pana la ora trei cand primesc o gustare, in jurul meu e liniste, ma bucur ca macar din acest punct de vedere imi este bine.
Apoi, la cinci mi se aduce un ceai si prajituri, pentru ca la ora sapte seara sa mananc din nou. Insa raman mai departe acolo pana la ora zece seara cand mi se inspecteaza evolutia in ale umplutului foilor, si in functie de rezultat dorm intr-un pat sau acolo, legat la masa pana a doua zi dimineata cand am libertatea de a merge sa-mi fac nevoile si toaleta.
Trebuie sa scriu, asta e tot ce mi se cere, nu trebuie sa fac nimic altceva decat sa scriu, sa scriu si scriu pentru ca nu stiu ce ma poate astepta daca nu mai scriu, poate sunt abandonat acolo, fara apa si mancare, legat de acel scaun, in acea camera alba si goala, inaintea acelei ferestre, gratii groase de 4 degete printre care uneori imi scot mana si visez la un timp petrecut dincolo de acele bare. Nu ma pot ridica de pe acel scaun, lantul mi-e putin lejer in jurul corpului, dar nu imi o libertate prea mare de miscare. Nu ma pot nici ridica pe acel scaun din fier, ingropat in cimentul camerei, doar mainile le am libere, piciorul mi-e prins la glezna cu un alt lant de piciorul scaunului, si stau la acea masa si trebuie sa scriu, si iar sa scriu, ce sa mai scriu?