Ierusalim
Life

„Denazificarea” propagată de Rusia nu stă în picioare. În Ierusalim, cârciuma lui Putin a fost redenumită Zelenski

Patronii unui pub din Ierusalim și-au exprimat într-un mod original sprijinul față de președintele ucrainean redenumindu-şi localul cu numele său.

Fostul pub Putin, din Ierusalim, a fost redenumit pub Zelenski. Astfel, proprietarii instituției și-au exprimat sprijinul pentru președintele ucrainean care conduce lupta Ucrainei împotriva invadatorilor ruși.

Anunţul schimbării a fost făcut de ambasadorul Israelului în Ucraina, relocat în Polonia, Michael Brodski, într-o postare pe Twitter.

„Am decis să scoatem firma de la intrare și să schimbăm numele pub-ului”, a declarat coproprietarul Leonid Teterin pentru știrile locale, la câteva zile după începerea invaziei, scrie Newsweek.

Barul este situat pe strada Jaffa, din centrul oraşului Ierusalim, și a fost un loc popular pentru comunitatea de limbă rusă în ultimii 15 ani. „Nu vrem să avem nimic de-a face cu un ocupant. Condamnăm războiul și sprijinim Ucraina și poporul ei. Tot ce s-a întâmplat în ultimele zile ne-a făcut să simțim că trebuie să vorbim”, a mai spus coproprietarul.

Totodată, el a adăugat că numele anterior al barului, Putin, nu a fost niciodată menit ca o modalitate de a-şi arăta sprijinul pentru președintele rus sau politicile sale, ci era mai degrabă un truc pentru a atrage clienţii.

blank