Afară
Life

De ce nu e bine să vă lăsați pisica să iasă afară din casă. Trei motive pentru a ține animalul de companie înăuntru

Una dintre întrebările pe care și-o pun, adesea, cei care au pisici, este dacă ar trebui ca micul animal de companie să fie lăsat mai mult afară.

Deși s-ar putea crede că nu există niciun risc, experții susțin contrariul. Și au și câteva motive. În primul rând, pisicile lăsate afară reprezintă o amenințare pentru mediu.

Ele răspândesc boli, invadează sursele de hrană ale animalelor sălbatice și ucid, anual, miliarde de păsări. În plus, lăsarea pisicii, nesupravegheate, în aer liber, poate fi dăunătoare propriei sale sănătăți, spun specialiștii citați de Inverse.

Molly DeVoss, un specialist în comportamentul felinelor, care conduce organizația non-profit Cat Behavior Solutions, dezvăluie cele trei motive pentru care ar trebui să țineți micile patrupede în casă, pentru a fi cât mai în siguranță.

1. Riscuri de ordin toxic

De la scurgerile de antigel, până la plante toxice sau spray-urile împotriva insectelor folosite de vecini, există nenumărate substanțe toxice care pot otrăvi animalul de companie. DeVoss spune că unii proprietari pot lăsa, în mod intenționat, substanțe toxice în curțile lor pentru a descuraja pisicile să își facă nevoile pe gazon.

Pentru a vă proteja animalul de companie în fața acestor riscuri, este bine să-l țineți în casă. „Niciodată nu putem ști câte astfel de substanțe toxice există în mediul exterior și cât de ușor se pot intoxica pisicile intrând în contact cu ele”, spune DeVoss.

2. Lupta cu alte pisici

Când auziți, dimineața, pisicile șuierând și mieunând puternic una la alta nu este un semnal de trezire, ci efectul cel mai probabil al lăsării micului animal de companie, afară, nesupravegheat. De asemenea, pisica poate ajunge, în mod defensiv, să își marcheze teritoriul (casa în care stați) cu urină sau fecale. Lăsarea animalului de companie să interacționeze cu alte pisici, în afara casei, poate fi o mare problemă și din alt motiv: pisica voastră poate ajunge să miroasă ca altă pisică.

Aceasta este o problemă atunci când aveți mai multe pisici care trăiesc sub același acoperiș, deoarece felinele se recunosc între ele după miros. „Când una sau mai multe pisici ies în aer liber, revin în casă cu mirosuri diferite și adesea se confundă cu un invadator al teritoriului”, spune DeVoss.

3. Durată de viață mai scurtă

Dacă mai mult timp petrecut în aer liber poate face fericită o pisică, se pare că acest lucru are un cost pentru durata de viață a micilor patrupede. Societatea Felinelor din Statele Unite estimează că pisicile care se deplasează liber și nu au un adăpost trăiesc, în medie, trei ani, în comparație cu pisicile de interior, care trăiesc între 12 și 18 ani.

„Cu toate riscurile și amenințările pe care le întâmpină în aer liber, pisicile care circulă liber au o viață mai scurtă”, spune DeVoss.

Pisicile ucid anual între 1,4 si 3,7 miliarde de păsări

Citește și  Semne ca te-ai transformat intr-o iubita isterica

Potrivit studiului publicat în revista de specialitate ”Nature Communications”, pisicile ucid anual între 1,4 si 3,7 miliarde de păsări și între 6,9 si 20,7 miliarde de mamifere mici precum șoareci și veverițe numai în SUA. Realizat de cercetătorii de la Smithsonian Conservation Biology Institute, studiul arată că pisicile ucid de patru ori mai multe păsări de cât se estima, mult mai mult decât activitățile desfășurate de om sau coliziunile cu obiecte dure.

Pete Marra, co-autor al studiului, este de părere că pisicile fără stăpân sunt cele mai periculoase și contribuie la rata ridicată de mortalitate în rândul păsărilor. Potrivit studiului, peste 33 de specii de păsări au dispărut, în ultimii ani, din cauza pisicilor, alte zeci de specii fiind amenințate cu dispariția.

blank