Life, Stiri

Cum sa iti exprimi furia fara sa iti distrugi relatia. Fii inteligenta si fa-l pe iubitul tau sa te asculte!

Nu exista relatie fara certuri, iar furia este o stare care ne cuprinde pe toti in mod constant, atunci cand facem parte dintr-un cuplu. Asta nu inseamna insa ca este in regula sa refulam si sa ne indreptam toate frustrarile asupra partenerilor, chiar daca uneori chiar ei le genereaza.

Cum-sa-iti-exprimi-furia-fara-sa-iti-distrugi-relatia--Fii-inteligenta-si-fa-l-pe-iubitul-tau-sa-te-asculte-

Daca vrei sa ai o relatie fericita si o viata de cuplu linistita si durabila, nu este indicat nici sa-ti reprimi furia, nici sa o manifesti intr-un mod violent.

Trebuie sa gasesti intotdeauna calea de mijloc si sa actionezi in asa fel incat iubitul tau sa iti inteleaga supararea fara a suferi la randul sau.

Iata cateva sfaturi care te vor ajuta sa inveti cum sa-ti exprimi sentimentele negative intr-un mod inteligent, care sa nu-ti distruga relatia:

1. Spune „eu”, nu „tu”

Nu ii spune niciodata iubitului tau „tu m-ai facut sa ma simt prost” sau altceva asemanator. Reformuleaza si spune-i „m-am simtit prost atunci cand s-a intamplat acel lucru”. Astfel nu va simti ca tocmai a fost acuzat de ceva si va putea fi atent la ceea ce simti tu. In acest fel, va putea intelege exact care sunt originile furiei tale.

2. Masoara-ti cuvintele

Nu iti jigni sub nici o forma iubitul si evita sa folosesti cuvinte urate la adresa lui sau sa injuri. Acestea nu-ti vor aduce nici un beneficiu, nu-ti vor rezolva problema, ci doar te vor face sa te simti chiar mai rau dupa ce le rostesti.

3. Asculta si invata

Lasa-l pe partenerul tau sa spuna ce are de spus si nu il intrerupe atunci cand incearca sa iti explice ceva, oricat ai fi de furioasa. Nu vei reusi decat sa il infurii si pe el, iar situatia ar putea degenera destul de urat intr-un asemenea context. Inarmeaza-te cu rabdare si invatati impreuna sa vorbiti pe rand atunci cand va certati.
4. Nu apela la violenta

Abuzurile fizice nu sunt niciodata o solutie pentru problemele voastre. Nu iti vor da raspunsuri la intrebari si nu iti vor explica de ce comportamentul iubitului tau este in contradictie cu dorintele tale. Evita, asadar, sa te folosesti de violenta in orice fel de situatie, dar mai ales atunci cand sunt in joc si sentimente de dragoste.

5. Nu schimba subiectul

Daca te-ai infuriat pe ceva anume, evita sa aduci in discutie frustrari mai vechi sau sa ii reprosezi partenerului tau lucruri care nu au nici o legatura cu discutia voastra din acel moment. Ramai fidela subiectului si incearca sa rezolvi problemele pe rand, nu pe toate odata.

6. Asteapta momentul potrivit

Daca te-ai suparat pe iubitul tau in timpul unei cine la parintii lui, incearca sa nu incepi discutia de fata cu el. Asteapta sa terminati desertul, sa ii salutati politicos pe ai lui si sa-ti gestionezi furia pana in momentul in care veti ramane singuri si-i vei putea spune ce ai pe suflet.

7. Rezolva problema

Nu tipa doar de dragul de a tipa. Daca ai de gand sa discuti cu iubitul tau despre o problema anume, urmatorul pas ar fi sa gasiti impreuna o solutie pentru respectiva problema. Desi in momentele in care esti furioasa iti va parea un compromis, atunci cand iti doresti cu adevarat ca o relatie sa functioneze trebuie sa faci eforturi pentru a-i solutiona micile situatii neconvenabile.

blank
blank