Life

Cum sa arati perfect dupa o noapte de sex. Impresioneaza-l si in dimineata de dupa!

Dupa ce au petrecut o noapte salbatica alaturi de partener, foarte multe dintre femei si-ar dori sa apese un buton magic care sa le teleporteze instant in confortul propriului asternut. Asta pentru ca se tem ca nu sunt suficient de frumoase, iar barbatul de langa ele se va speria cand le va vedea dimineata. Iata cateva sfaturi prin care tu poti sa arati perfect dupa o noapte de sex.

Machiaza-te discret

Avantajul unui machiaj discret, mai ales dupa o noapte pasionala, in care mai mult te-ai zbenguit decat ai dormit, este ca a doua zi dimineata iti permite sa arati la fel de bine. Daca seara porti un machiaj foarte accentuat, dimineata cand te vei trezi diferenta va fi una foarte mare. Foloseste un machiaj de baza, din cateva produse, si aplica-l intr-un mod discret, atat cat sa acopere micile imperfectiuni pe care vrei sa le ascunzi.

Dormi pe spate

Dupa ce v-ati facut de cap, corpul este cuprins de acea stare de relaxare care va va duce pe culmile visarii mai repede decat ati clipi. Pentru ca fata ta sa nu fie afectata in timpul somnului, ideal este sa dormi pe spate.
Aceasta pozitie te va face sa eviti acele urme inestetice care apar atunci cand dormi pe burta sau in lateral. In plus, zona ochilor nu va mai retine atat de multe fluide si astfel tu vei evita aspectul „umflat” al fetei sau pungile de sub ochi.

Poarta o lenjerie sexy

O camasa de noapte din dantela transparenta sau o lenjerie intima sexy de un rosu aprins vor face minuni nu numai in noaptea cu pricina, ci si a doua zi dimineata. Asta pentru ca simturile lui sunt trezite la viata nu numai de chipul tau, ci si tot corpul in ansamblu. Ceea ce inseamna ca un astfel de accesoriu sexy te va face sa arati perfect in ochii lui, indiferent daca ai un ten „obosit” sau o coafura ravasita.

Spala-te cu apa rece

Inainte sa se trezeasca iubitul tau, da fuguta la baie si spala-te pe fata cu apa rece. Acest lucru cere putin curaj din partea ta, mai ales in zori, dar sacrificiile nu vor fi in zadar. Apa rece te ajuta, inchide porii si stimuleaza circulatia sangelui. Spune adio cearcanelor si efectului de fata „obosita”. Si daca tot esti la baie, nu uita de putina pasta de dinti sau apa de gura.

Nu uita de parfum

Pe langa aspect, barbatii sunt atrasi de o femeie si prin prisma simtului olfactiv, asa ca nu trebuie sa uiti de parfum. Asta nu inseamna ca primul lucru pe care trebuie sa il faci dupa ce te trezesti este sa te parfumezi. In nici un caz!

Inainte sa petreceti noaptea impreuna, alege sa aplici, pe gat, la incheieturi, si la ceafa o esenta usoara. Trezeste-l cu aceasta aroma odata cu primele raze ale soarelui, cuibarest-te in bratele lui si asigura-te astfel ca nu te va uita niciodata.

blank