Life, Stiri

Culorile ne vindecă!

Dr. Ovidiu Chiş, expert în medicina tradiţională indiană, ne asigură că preferinţa pentru o culoare sau alta nu ţine numai de gust. Culorile vorbesc despre felul nostru de a fi şi ne ajută să ne vindecăm de anumite afecţiuni.

3 (2)

Galben

Stimulează sistemul nervos central, îmbunătăţeşte tonusul, făcându-ne să ne simţim în formă. Stimulează sistemul limfatic, asigurându-i funcţionarea în condiţii optime. Preferinţa pentru galben indică dorinţa de realizare interioară, aspiraţia către desăvârşire. Respingerea culorii galben ascunde decepţiile, izolarea masochistă, retragerea dureroasă în sine.

Efecte fiziologice: stimulează nervul optic, influenţează funcţionarea normală a sistemului cardiovascular.

Efecte psihologice: căldură, satisfacţie, înviorare, stimulează vederea, dă o stare de vigilenţă, sporeşte capacitatea de concentrare şi mobilizează atenţia.

Roşu

Această culoare este considerată un stimulent universal. Facilitează regenerarea celulară, întăreşte puterea voinţei şi curajul.Preferinţa pentru roşu indică activare crescută, mişcare, energie, dinamism, forţă, vigoare. Respingerea culorii roşu indică slăbiciune, teamă de acţiune şi de influenţele mobilizatoare ale mediului extern.

Efecte fiziologice: creşte presiunea sangvină, măreşte tonusul muscular, activează respiraţia.

Efecte psihologice: stimulator general, excită, provoacă, incită la acţiune mai ales în plan psiho-motor, stimulator intelectual.

Violet

Calmează cel mai profund fiinţa, favorizează dezintoxicarea organică şi întăreşte considerabil sistemul de apărare imunitară. Se utilizează cu succes în tulburări ale splinei, vezicii şi rinichilor. Preferinţa pentru violet exprimă fascinaţia înţelepciunii, nevoia adevărurilor de nezdruncinat. Respingerea culorii violet: dizarmonia interioară, alienarea, teama obsesivă de deziluzie, frica de angajare în relaţii personale profund implicate.

Efecte fiziologice: intensifică activitatea cardiovasculară, accelerează respiraţia, influenţează pozitiv rezistenţa cardiacă şi pulmonară.

Efecte psihologice: luciditate înţeleaptă, detaşare totală, clarviziune.

Verde

Destinde corpul şi psihicul. Ne permite să echilibrăm structura somatică cu cea psihică şi face posibilă diminuarea stresului şi anihilarea neliniştilor.Preferinţa pentru verde indică o structură flexibilă, adaptabilă la schimbarea situaţiilor. Respingerea culorii verde arată rigiditate, teamă de a schimba modul de acţiune, punctul de vedere şi atitudinile.

Efecte fiziologice: scade presiunea sangvină, dilată vasele capilare.

Efecte psihologice: linişte, bună dispoziţie, relaxare, meditaţie, echilibru, contemplare, abundenţă de asociaţii mentale.

Portocaliu

Culoare antioboseală prin excelenţă, convine tuturor temperamentelor, fără excepţii. Stimulează sistemul respirator şi facilitează asimilarea calciului.

Preferinţa pentru portocaliu indică nevoia de senzualitate, de conservare fizică, satisfacerea pornirilor sexuale, exacerbarea sezaţiilor amoroase, nevoia de linişte, fascinaţia confortului fizic.Respingerea culorii portocaliu: inhibare, pudoare excesivă, frigiditate psihică, subordonare, refularea sexuală, închistarea în prejudecăţi.

Efecte fiziologice: accelerează pulsaţiile inimii, menţine presiunea sangvină, favorizează secreţia gastrică şi digestia.

Efecte psihologice: optimism, veselie, senzualitate, senzaţie de apropiere puternică şi intimitate, culoare dezinhibantă, măreşte sociabilitatea, conferă o stare de sănătate şi optimism, euforizant sexual.

blank