Coordonatorul campaniei
Actualitate, Featured

Coordonatorul campaniei de vaccinare ne spune când se va termina pandemia

În vara anului viitor campania de vaccinare împotriva coronavirusului ar urma să se încheie în România, iar la acea dată, circa 70% din populaţie ar trebui să fie imunizată, apreciază Coordonatorul campaniei, medicul Valeriu Gheorghiță.

Coordonatorul campaniei de vaccinare dr. Valeriu Gheorghiță „Estimăm undeva la sfârșitul primului trimestru al anului viitor, practic la sfârșit de martie, început de aprilie vaccinarea va putea fi făcută populației generale, ultima etapă a campaniei de vaccinare.

Vaccinarea nu se va face la medicul de familie
„Desfășurarea efectivă a activității de vaccinare va avea loc la nivelul centrelor de vaccinare. Nu intenționăm, cel puțin la momentul actual, să derulăm activitate de vaccinare la nivelul cabinetului de medicină de familie, pentru că activitatea pe care noi o propunem este una extrem de intensă.

Este extrem de complicat ca la nivelul unui cabinet de medicină de familie, pe lângă consultațiile obișnuite, pe lângă monitorizarea persoanelor pe care le au medicii de familie în evidență să mai efectueze și această vaccinare care nu va fi un proces foarte simplu”, a precizat dr. Gheorghiță.

În plus, mai spune medicul, este un proces elaborat, în care fiecare persoană trebuie supusă unui triaj epidemiologic, un examen clinic şi se va ţine cont de contraindicațiile de moment pentru efectuarea vaccinării.

Dr. Gheorghiţă: Există perioada de supraveghere post-vaccinală
„Ulterior, există perioada de supraveghere post-vaccinală. Aceste lucruri nu se pot face într-un cabinet de medicină de familie unde există o singură echipă vaccinatoare, pentru că perioada de timp alocată se va întinde pe o perioadă foarte mare.

Noi ne dorim ca până la mijlocul anului viitor să asigurăm vaccinarea unui număr important din populație, ca să atingem acest procent de 60-70% de imunizare colectivă, pentru a încheia activitatea de vaccinare”, a declarat Gheorghiță.

Record de decese COVID, în ultimele 24 de ore
În România, în ultimele 24 de ore, au fost confirmate 7.661 de noi cazuri de COVID şi 211 decese.

Până joi, 3 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 492.211 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus şi 11.876 au murit.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu coronavirus este de 13.156. Dintre acestea, 1.252 sunt internate la ATI.


blank