Life

Confesiuni ale femeilor care au avut parteneri cu penisul mic

Dimensiunea penisului este o problema care naste discutii aprinse. Taberele se impart intre cei care sustin ca tot ce conteaza este cat de atent e barbatul in pat si cei care se aliniaza sloganului „cu cat mai mare, cu atat mai bine”.
 
Micropenisul este denumirea folosita pentru organul sexual masculin care atinge doar trei centrimetri. Acesta este rezultatul unor dereglaje hormonale, dar exista şi cazuri in care anomalia este prezenta de la naştere. Micropenisurile pot indeplini aceleasi functii ca un penis normal, dar femeile care au avut de-a face cu astfel de organe n-au chiar aceeasi parere. Puteti citi in continuare destainuirile a zece femei care au descoperit ca barbatii cu care au ajuns in pat nu sunt chiar atat de dotati pe cat se asteptau ele. 
 
 img_1589571_thumbs_600x400_1990291
 
1. Am iesit cu un tip care avea un penis foarte mic, timp de aproape un an. Prima data cand l-am vazut am fost surprinsa, dar nu m-a deranjat prea tare. Apoi, intaia partida de sex in adevaratul sens al cuvantului, in care s-a produs si o penetrare, a fost si singura. In rest, ne intalneam si ne rezumam la sex oral. Nu m-a deranjat deloc fiindca era chiar bun la ce facea. In plus, sexul normal era destul de jenant pentru amandoi, nu puteam gasi un ritm comun si niciunul dintre noi nu se simtea bine. Cred ca s-a concentrat pe dobandirea altor tehnici pentru a compensa dimensiunea organului sau. Una peste alta, a fost o relatie foarte satisfacatoare pentru mine. 
 
 
 
2. Experienta mea a avut loc anul trecut, asa ca bineinteles ca ne-am cunoscut pe Tinder. Mi s-a parut ciudat la inceput (desi acum e de-nteles) ca a vrut sa iesim la cateva intalniri, sa ne cunoastem mai bine, inainte sa ne culcam impreuna. Dar imi daduse de inteles si ca vrea o relatie serioasa, nu doar o aventura, asa ca m-am gandit ca e doar de moda veche. Eu sunt Scorpion si am tendinta sa trec direct la partea cu patul, iar insistenta lui de a mai astepta pana la punctul asta mi se parea frustranta, dulce, romantica si, totodata, o prostioara. Dar a functionat. In cele din urma, cand in sfarsit am ajuns la sex, prima data mi-a facut oral si a fost atat de bine incat, cand si-a dat pantalonii jos, nu mi-a pasat de micropenisul lui. A fost doar un moment de „chestia asta functioneaza?”, dar era chimie intre noi si eram atat de atrasi unul de celalalt, incat eram convinsa ca o sa putem avea o relatie. Sexul normal era cam ciudat din cauza dimensiunii, o puteam face doar in poziţia „doggy style”, dar, Doamne, se revansa prin talentul pe care-l avea la cunilingus. A fost un iubit generos si atent, caruia ii pasa de placerea mea, pentru care conta sa ajung la orgasm mai des decat el si care stia sa ma aduca in punctul acela. Ne-am despartit din cauza mai multor motive, dar nici unul nu a avut legatura cu micropenisul lui.
 
 
 
3. Eram o teribilista in timpul facultatii ai, la un moment dat, am fost la o petrecere unde am intalnit un tip tare. Era amuzant, istet si putin “pufos”. Barbatul visurilor mele. Am inceput sa ne sarutam, el spunea exact ce trebuia sa spuna, am plecat la el acasa si acolo am ramas fara haine. Prima data am crezut ca nu are penisul erect, dar cand am inceput sa facem sex am realizat ca era. Pentru mine, o partida de sex banala cu un tip care-mi place e mai buna decat sexul nebun cu un nesimtit. Sexul era in note normale (adica se simtea ca si cum cineva batea la usa, dar nu indraznea sa intre, daca ma-nţelegeti), dar sunt atatea alte chestii pe care le poti face cu corpul partenerului pentru a-l face sa se simta bine. Problema a fost ca el era foarte nesigur si nu reusea sa ajunga la orgasm. Si nici nu ma lasa sa-l ajut. Nu pot decat sa-mi imaginez experientele pe care le-a avut inainte de-a ajuns la stadiul asta de nesiguranta, dar eu n-aveam de gand sa rad de barbatia lui. 
 
 
 
4. Eram la o petrecere de rock cand l-am vazut: tipul inalt, brunet si aratos pentru care facusem o pasiune in liceu. Am inceput sa vorbim, apoi sa dansam, dupa care sa ne sarutam. Omul ajunsese videograf al unui grup de magicieni si studioul era chiar langa locul unde avea loc petrecerea. Eu eram beata si sub influenţa unei dorinte sexuale pe care parea ca si el o simte asa ca m-am gandit ca n-am nimic de pierdut. Am ajuns in studio si din nu stiu ce motiv, s-a gandit c-ar fi tare sa stau in poala lui si sa ne uitam la clipuri cu trucuri de magie. Tehnicile lui de seductie erau atat de jalnice, incat m-am gandit ca vor fi niste povestiri amuzante, asa ca, in final, am ajuns pe canapea. I-am bagat mana in pantaloni si mi-am dat seama ca era cam cat patru cincimi din palma mea. Şi am maini foarte mici. El a vazut mirarea de pe fata mea si mi-a spus sa nu-mi fac griji fiindca va creste. Nu stiu din ce motive, s-a retras in intuneric si s-a autosatisfacut , murdarindu-mi rochia. M-a enervat la culme si l-am pus sa cumpere pizza pentru mine si toti prietenii mei de la petrecere. 
 
 
 
5. Am fost aproximativ un an si jumatate cu un tip care avea un miropenis. A fost… bine? Eram tanara si nu stiam ca acela era un micropenis. De sex nu ma pot plange, in principal fiindca idi dadea toata silinta si tipul arata ridicol de bine. Pe de alta parte, in orasul meu natal era un baiat despre care toata lumea atia ca e posesorul unui micropenis. Dar nu a fost o problema pentru el fiindca desi avea un organ minuscul, umbla vorba ca era grozav la sexul oral. 
 
 
 
6. Am avut doua experiente cu detinatori de penisuri socant de mici. Prima a fost cu un tip de care imi placea foarte mult. Ieseam impreuna si, constient fiind de „deficienta lui”, se ocupa de mine in alte feluri. Mai exact, imi facea sex oral timp de cateva ore si era priceput la asta. Cand ne-am despartit, motivele nu au fost legate de marimea organului sau. Cateva luni mai tarziu, am ajuns in punctul in care urma sa fac sex cu un barbat, dupa ce am iesit de cateva ori la intalnire. Acesta avea penisul chiar mai mic decat al precedentului, dar nu i-am spus nimic fiindca eu as muri daca cineva mi-ar spune ceva de rau despre organele mele genitale la prima partida de sex. Asadar, am facut-o, dar n-am simtit absolut nimic, iar pe el nu parea sa-l deranjeze.  La final m-a-ntrebat daca mi-a placut si i-am spus ca nu.  O las asa, iar la urmatoarea partida ma gandeam ca  sigur va incerca sa-mi ofere un orgasm pe alta cale. N-o face si-ncerc sa-i explic de ce ar trebui sa ma stimuleze si in alte moduri. El e confuz si eu ii spun ca nu simt nimic. „Adica am un penis mic?”, ma-ntreaba. „Cam da”, ii spun, moment in care urla: „Poate ai tu un vagin urias!”. Bineinteles ca am plecat si nu ne-am mai vazut. 
 
 
 
7. Era 2006 si a fost primul tip cu care m-am intalnit dupa divort. Ne vedeam deja de cateva luni, dormeam des impreuna, ne sarutam si atmosfera se incingea, dar am preferat sa iau lucrurile mai incet din cauza proaspetei separari. In cele din urma, am ajuns la sex. Eram in patul lui cand si-a dat pentru prima data jos pantalonii in fata mea. Am crezut ca e un defect din nastere. Era de dimensiunea degetului meu mare. Nu e nevoie sa mai spun ca nu am simtit mai nimic in timpul actului sexual. Am incercat din nou cateva zile mai tarziu, doar ca sa ma asigur ca ochii si vaginul meu nu-mi joaca feste. Micropenisul lui nu a fost motivul principal al despartirii noastre. Am decis sa parasesc orasul ca sa fiu mai aproape de familia mea dupa divort.
blank