Există câteva lucruri pe care le poți face pentru a prelua cu adevărat controlul asupra finanțelor tale și pentru a asimila informații utile despre planificarea bugetului. Este vorba despre educația financiară care, cu instrumentele potrivite, te ajută să iei deciziile benefice pentru contul tău.
Ce este educația financiară
Lipsa cunoștințelor financiare poate îngreuna luarea unor decizii financiare majore, cum ar fi deschiderea tipurilor potrivite de conturi bancare, planificarea finanțelor sau plata datoriilor personale provenite din împrumuturi ori descoperiri de card.
Prin educație financiară înțelegem acea abilitate de a utiliza cunoștințe și informații pentru a gestiona eficient resursele financiare cu scopul de a ne asigura bunăstarea.
Iată care sunt componentele cheie ale educației financiare.
-
Evaluarea corectă a veniturilor
Înainte de a începe să cheltuiești, să economisești și să investești, trebuie să știi câți bani câștigi. Dacă încasezi aceeași sumă în fiecare lună, această parte este destul de ușoară. Aruncă o privire atentă asupra veniturilor lunare pentru a identifica venitul brut și net. De asemenea, notează orice alte beneficii, cum ar fi asigurarea de sănătate plătită de angajator sau abonamentul la sală inclus în beneficiile jobului. Odată ce ai determinat venitul net lunar, ești gata să cheltui în mod responsabil.
-
Bugetul personal
Bugetul este fundamentul sănătății tale financiare și este destul de ușor să începi. În termeni practici, un buget personal este un plan al modului în care intenționezi să cheltui banii. Însă este, totodată, și cel mai util instrument pentru a-ți atinge obiectivele financiare.
Pentru a crea un buget personal lunar, este recomandat să îți urmărești cheltuielile pe parcursul unei luni și apoi să le împarți pe categorii. Este important să incluzi și să urmărești: veniturile, obiectivele de economisire, cheltuielile fixe și cheltuielile flexibile, atât cele necesare, cât și micile plăceri pe care dai banii lunar.
Pentru ca un buget să fie cât mai eficient, este important să iei în considerare toate cheltuielile legate de stilul de viață și alte componente financiare și apoi să te asiguri că sunt înregistrate în mod corespunzător.
-
Obiectivele financiare
Cu toții știm că este important să economisim bani, dar, în lipsa unor obiective financiare care să ne motiveze, ne este greu să cheltuim mai puțin decât câștigăm.
Pentru a acorda prioritate economiilor, ia în considerare posibilitatea de a pune deoparte o anumită sumă în mod regulat. Într-o astfel de strategie financiară, fondurile pot fi luate din contul tău în zile prestabilite și depuse într-un vehicul de investiții sau într-un plan de economii.
Obiectivele tale financiare vor depinde de situația ta, dar ar trebui să includă:
- Economisirea pentru un fond de urgență. Punerea deoparte a unor sume de bani într-un fond de urgență desemnat îți va oferi un sentiment de liniște și, de asemenea, va preveni situația în care un eșec financiar te copleșește. Experții financiari recomandă să pui deoparte cel puțin trei luni de cheltuieli de bază într-un fond de urgență. Pentru a constitui fondul de urgență, te poți gândi la deschiderea depozitului pentru persoane fizice online.
- Economisirea pentru o achiziție importantă. Fie că dorești să-ți cumperi o mașină sau o casă, cu cât începi mai devreme să economisești, cu atât mai puțin va trebui să pui deoparte în fiecare lună.
- Achitarea datoriilor personale. Majoritatea oamenilor au datorii sub o formă sau alta, fie că este vorba de împrumuturi, carduri de credit sau ipoteci. Verifică ratele dobânzilor împrumuturilor tale. Achitarea împrumuturilor la timp sau înainte de termen te poate ajuta să economisești sume considerabile din dobânzi.
- Responsabilitate financiară
Chiar dacă economisești cu sârguință, este posibil ca la un moment dat să trebuiască să împrumuți bani pentru a acoperi o cheltuială mare, cum ar fi o casă sau o mașină.
Împrumuturile pot fi instrumente financiare utile atât timp cât știi cum să menții scorul de credit FICO sănătos. Atunci când faci împrumuturi, anumite informații sunt transmise biroului de credit. De-a lungul timpului, și alte informații, cum ar fi dacă ți-ai plătit facturile la timp sau nivelul datoriilor neachitate vor fi comunicate biroului de credit. Acești factori intră în calculul scorului de credit, care indică creditorilor capacitatea ta de a rambursa un împrumut.
Dacă ai avut dificultăți financiare în trecut, poți rămâne blocat într-un cerc vicios în care toți banii tăi se duc pe plata dobânzilor. Acesta este motivul pentru care construirea unei strategii de împrumutare responsabilă este un pas important pentru a deveni eficient din punct de vedere financiar.
Așadar, prin intermediul educației financiare putem dezvolta abilitățile și încrederea necesare pentru a deveni mai conștienți de riscurile și oportunitățile financiare și pentru a întreprinde acțiuni eficiente în vederea asigurării bunăstării financiare.
Sursa foto: shutterstock.com