Ultima Ora

Chișinău: Parlamentul luat de asalt de manifestanți. Deputații, scoși din clădire îmbrăcați în polițiști

Manifestanții din stradă care doresc anticipate și rechemarea Platformei DA în coaliția pentru guvernare au pătruns cu forța în clădirea Parlamentului, imediat după ce guvernul Pavel Filip a fost investit. Protestatarii au ocupat un hol, au început să distrugă mobilierul şi să-i scoată pe poliţiştii baricadaţi acolo. Aceştia sunt luaţi practic pe sus unul câte unul, cu tot cu scuturi, duşi în mulţime şi bătuţi de manifestanţi. Îi atacă și pe polițiști cu gaze lacrimogene.

„Cea mai mare problemă este că toţi deputaţii au fost îmbrăcaţi în poliţişti şi scoşi din clădire. Nu mai e nimeni acolo. Haideţi să decidem ce facem”, le-a spus Renato Usatîi, unul dintre organizatorii revoltei, protestatarilor.

Celălalt organizator, liderul Platformei Dreptate şi Adevăr, Andrei Năstase, a făcut un apel la oameni să se retragă şi să nu devasteze clădirea parlamentului. Protestatarii refuză însă să se retragă şi continuă să scandeze ”Jos mafia”şi ”Noi suntem puterea”.

Noul premier, Pavel Filip spune că este ocupat cu, cităm, ”alte activități” și acesta ar fi motivul pentru care nu ia în seamă și nici nu are răspuns pentru acțiunea de forță a străzii.

Guvernul Filip a primit vot de încredere în parlament într-o ședință care a durat doar 32 de minute. În favoarea noului Cabinet au votat 57 de parlamentari.

Informații despre intenția lui Renato Usatîi și a Platfomei DA de a organiza o lovitură de stat au apărut de aproape o săptămână.

Manifestanţii scandează „Iuda!”, „Jos mafia!” şi „Noi suntem poporul”, „Nu plecăm acasă”.

blank