Actualitate, Featured

Cele mai mari nereguli din parcurile de distracţie

Joaca, adrenalina şi buna dispoziţie se pot sfârşi tragic în parcurile de distracţie din România. Din cele 600 de tiroliene, doar una are autorizaţie ISCIR, pereţii de escaladă şi traseele prin copaci se folosesc „pe proprie răspundere”, iar leagănele şi toboganele vechi, vandalizate, pot fi, câteodată, adevărate capcane. Un expert tehnic cu 22 de ani de experienţă trage un semnal de alarmă şi dezvăluie nereguli de care orice părinte trebuie să fie conştient.

Tirolienele şi pereţii de escaladă nu au autorizaţii

„În România avem o mare problemă de legislaţie. S-au deschis sute de parcuri de distracţie care nu sunt autorizate corespunzător. Spre exemplu, nimeni nu ştie că tirolienele, pereţii de escaladă şi traseele prin copaci trebuie să fie autorizate ISCIR (Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat). O singură tiroliană din ţară, cea din Parcul Tineretului din Bucureşti, şi un singur perete de escaladă, din sectorul 4, au aceste autorizaţii”, susţine Alin Constantinescu, consultant în dezvoltarea parcurilor de distracţii şi responsabil cu securitatea lucrărilor şi verificarea tehnică a instalaţiilor. Potivit expertului, o tiroliană fără aceste verificări şi avize poate să nu respecte normele de securitate, pot exista erori de proiectare.

„Se pot rupe cablul, hamul, utilizatorul se poate izbi de pom, la sosire, din cauza vitezei sau poate cădea în gol de pe rampa de plecare, neexistând platforme de protecţie conform standardelor. S-a întâmplat acum un an la Craiova, când un copil a căzut sub ochii tatălui. La pereţii de escaladă nu există frâne dinamice şi poţi cădea de la 3-9 metri înălţime. De asemenea, la traseele prin copaci e pericol de ruperi de crengi. Pentru că investitorul achiziţionează cablu, carabine de siguranţă, însă nu are un proiect care să calculeze rezistenţa copacului, o analiză de risc pe echipamente, pe locaţie”, adaugă Alin Constantinescu, care lucrează în prezent la o propunere pentru crearea unui nou organism de inspecţie, control şi certificare, care să funcţioneze în cadrul ANPC.blank

Situaţia e neclară inclusiv pentru cei de la ISCIR. „În situaţia în care tiroliana şi peretele de escaladă se încadrează în echipamentele menţionate de lege, trebuie să obţină autorizarea funcţionării de la ISCIR”,
ne-au răspuns oficial reprezentanţii ISCIR. Neoficial, au recunoscut că „tehnologia a avansat şi ar trebui modificată legislaţia pentru că în acest moment e o nebuloasă. Tot ce nu e scris în lege e permis. Doar atunci când se întâmplă o nenorocire ne punem întrebări”. 

blank

 

Aparatele de la locurile de joacă sunt vandalizate

Nici restul locurilor de joacă nu se prezintă mai bine. 80% ajung să fie vandalizate, ceea ce pune în pericol siguranţa copiilor. „Am găsit tobogane sparte, leagăne rupte, funii tăiate intenţionat… Vandalizarea e cea mai mare problemă a acestor aparate, nu uzura. ADP nu are fonduri să ţină pasul cu repararea lor. Cineva le verifică în fiecare dimineaţă, apoi ele sunt lăsate nesupravegheate din lipsă de personal”, mai spune Alin Constantinescu. Toboganele metalice, chiar dacă sunt interzise în UE (din cauză că vara se încing până la 100 de grade, iar iarna alunecă mai tare decât trebuie), încă există la noi.

La ce să fii atent

Nu folosi leagăne care scârţâie şi nu sunt stabile, ferme. E posibil ca şuruburile să nu fie bine strânse. 

Balansoarele. Punctul lor sensibil e sistemul de prindere pe structură. Când troncăne, când se mişcă stânga-dreapta, riscă să se rupă

Toboganele. Problema lor e degradarea suprafeţei de alunecare, care poate tăia copilul

La zonele de căţărat, cablurile sunt foarte sigure, nu se pot rupe, fiind proiectate să reziste la greutăţi de peste o tonă. Însă pot fi tăiate de persoane rău intenţionate. Sub materialul textil de protecţie sunt nişte toroane metalice care pot înţepa copilul, dacă sunt la vedere.

blank