În ţara noastră aproape fiecare stâncă are o legendă
Legendele spun că în spaţiul nord danubian, România de astăzi, s-ar fi petrecut evenimente mitologice de excepţie. Heracles a omorât balaurul cu mai multe capete, numit Hydra, pe valea Cernei, acolo unde astăzi este staţiunea Herculane. Apa termală e încălzită aici ar fi încălzită de răsuflarea capetelor hidrei.
Braşovul este locul unde Kronos, zeul timpului, tatăl lui Zeus, a fost detronat de fiul său şi omorât în locul numit Pietrele lui Solomon, adică „Pietrele Înţeleptului”.
De aici pleacă Junii Braşovului în ritualul lor anual care marchează primăvara. Nu întâmplător numele german al Braşovului este Kronstadt, iar numele muntelui de lângă oraşul cetate a fost dat de romanii cuceritori Tempus – Temporis, astăzi Tâmpa, adică Timpul. Exemplele pot continua mult şi bine, ţara noastră fiind una cu cele mai multe legende pe kilometru pătrat. Prezentăm câteva din poveştile legate de pietrele celebre din România.
Legenda Babelor
Între 1 şi 9 martie, românii îşi aleg câte o zi şi spun că „aceasta e baba mea”. Cum va fi acea zi, aşa îi va fi şi norocul în an. Această tradiţie foarte veche, răspândită În tot arealul balcanic, unde au trăit cândva tracii, este legată de nişte pietre. În Munţii Bucegi şi În Ceahlău există câte un complex de stânci numite „Babele”, respectiv „Baba Dochia”. Aceste pietre sunt simboluri ale primăverii, numele lor fiind legate de zilele magice de la început de Martie. Doar în România există astfel de pietre, celelalte popoare balcanice nu au decât legenda.
Povestea Babei Dochia se referă la o păstoriţă bătrână îmbrăcată cu nouă cojoace care a urcat cu oile la păşune, luând în derâdere prima lună a primăverii. Martie, ca s-o pedepsească, a schimbat vremea, încălzind tot mai mult primele nouă zile. Baba Dochia a lepădat în fiecare zi câte un cojoc. În a noua zi, luna martie a împrumutat de la februarie trei zile de iarnă. Astfel, Baba Dochia a împietrit de frig şi a devenit o stâncă înaltă, iar oiţele nişte bolovani în jurul ei.
Pietrele vii de la Costeşti fac pui de piatră
În satul Costeşti, judeţul Vâlcea, nişte pietroaie ciudate sunt răspândite prin văi şi dealuri, asemeni unei turme bizare de vietăţi rotunde. Deoarece, în timp, aceste formaţiuni geologice „cresc” şi se „Înmulţesc”, ţăranii din zonă le-au numit „pietrele vii”.
Asemănătoare unor tuberculi, acestea sunt cele mai neobişnuite formaţiuni de piatră existente în lume. Au aproape aceeaşi formă repetată (de la dimensiunea câtorva milimetri până la formaţiuni care ating 6-10 metri) şi se afirmă despre ele că sunt o formă de trecere de la structura minerală la cea vegetală.
De ce? Pentru că, după ce dă o ploicică, aceste pietre cresc! Este o realitate atestată de specialiştii în domeniu. Oamenii locului au observat că pe „spinarea” bătrânelor stânci, numite şi trovanţi, au început să „crească” pui rotunzi şi fragili, identici cu părinţii lor preistorici.
O cruce creşte singură din pământ
În incinta bisericii de la mănăstirea Dervent, din sudul Dobrogei, există o cruce de piatră, făcătoare de minuni, care a crescut singură din pământ şi, se spune, continuă să crească în mod uluitor în fiecare an.
Conform legendei, ea a apărut pe locul unde a fost martirizat un ucenic al Sfântului Andrei, apostolul lui Hristos, cel care i-a creştinat pe români. Ceea ce o face să crească, spune tradiţia populară, sunt lacrimile celor bolnavi care vin să se roage aici. Mulţi s-au vindecat de boli după ce au atins această cruce.
Recent, piatra care creşte singură a fost acoperită cu sticlă şi s-a lăsat doar un geam mic pentru a putea fi atinsă.
Piatra Dracului se mută în fiecare noapte
În zona unde se intersectează drumurile care conduc spre Ceahlău şi Suceava, răsare chiar din albia râului Bistriţa o stâncă ciudată de vreo 20 de metri înălţime. Stânca se numeşte Piatra Dracului.
Legenda spune că a fost desprinsă de Diavol din Ceahlău, în urma unui pariu cu Dumnezeu.
Necuratul s-a lăudat că va fura stânca până în zori şi va deveni stăpân peste omenire. Dar, când se îndrepta spre gura Bistriţei cu pietroiul în gheare, s-a auzit cântecul cocoşilor. Diavolul s-a cutremurat, şi a scăpat stânca în ape. Se spune că de necaz, Davolul încearcă în fiecare noapte să fure această stâncă.
Blestemul de la Podul lui Dumnezeu
Se spune că la 1370 călugărul Nicodim a blestemat comuna Ponoarele din judeţul Mehedinţi: În apele din zonă să nu mai fie nicio vietate. Şi aşa a rămas până în ziua de azi – în apele lor nu trăieşte nimic, nici măcar o broască.
Acum, localnicii contruiesc o biserică aşezată chiar lângă singurul pasaj rutier natural din lume: Podul lui Dumnezeu.
Legenda spune că podul ar fi fost construit de Dumnezeu pentru Sfântul Nicodim, ca să treacă spre Tismana, după ce oamenii din Ponoarele l-au alungat din comună, nelăsându-l să construiască aici o mănăstire.
Scaunul pe care Zamolxe a devenit zeu
Se presupune că în jurul anului 1400 Î.Hr. un dac pe nume Zamolxe a călătorit prin lume ajungând până În Egipt. Se spune că ar fi fost discipolul lui Pitagora, deşi Herodt este de părere că Zamolxe a trăit cu mult înainte de Pitagora.
În peregrinările sale, Zamolxe a acumulat multe învăţături în domeniul astronomiei, prevestirii, medicinei. Întors pe meleagurile natale, el s-a retras în peştera de la Polovragi, judeţul Gorj, timp de trei ani. În al patrulea an Zamolxe s-a transformat în zeul suprem al dacilor, cel la care se rugau ei înainte de a merge la luptă.
În peşteră există chiar şi scaunul din piatră pe care a stat Zamolxe înainte de a deveni zeu. În interiorul grotei picură mereu apa şi se spune că sunt lacrimile zeului care plânge decăderea neamului său.
