Life, Stiri

Cel mai versatil şi practic element de vestimentaţie, sacoul!

Avem răspunsuri pentru cei care vor să investească în stilul lor, dar şi pentru „Conchitele fashion“, pentru cei care au rămas fără menajere şi pentru aceia care s-au trezit peste noapte că au devenit beduini – fără cauze şi cămile.

1

Care e cel mai versatil şi practic element de vestimentaţie în care este obligatoriu să investesc?

Sacoul cel mai practic este cel bleumarin, din stofă de lână, la un rând de nasturi, care poate fi îmbrăcat cu pantaloni la fel, ca o parte a costumului, cu cămaşă şi cravată, cu pantaloni de o culoare mai deschisă, cu blugi şi tricou alb şi chiar cu pantaloni kaki trei sferturi şi maiou. „Poţi să intri într-un hotel de lux ca un vagabond, cu blugi murdari, cămaşă albă mototolită şi mutra nebărbierită, dar pune peste toate astea un sacou bleumarin şi vei arăta imediat ca George Clooney.“ (Dylan Jones, Regulile domnului Jones pentru bărbatul modern)

Mă macină de mult ceva: de ce bărbaţii au început să se îmbrace atât de ciudat? Aşa trebuie să fac şi eu dacă vreau să fiu la modă? Să mă costumez în cântăreţ din LA LA Band?

Nu, ace(a)sta nu e o balerină, nici fratele vitreg al lui MCHammer şi nici hoţul care a devalizat dulapul Nicoletei Luciu. Şoc şi groază/nu o să îţi vină să crezi/uluitor: este doar un domn „la modă“, unul dintre acei băieţi care şi-au uitat masculinitatea vestimentară acasă şi au pornit să cucerească cele mai înalte piscuri ale modei şi stilului îmbrăcaţi în hainele iubitelor lor. Nu este un fenomen singular…cam o dată la doi ani, ceva dubios se întâmplă cu hainele bărbaţilor: fie că te trezeşti peste noapte cu armate de corporatişti purtând cămăşi albastre cu cravate galbene, fie dai peste turme de Aladini, cu pantofii cu varful ascuţit şi arcuit, sau ai senzaţia că ai nimerit la convenţia LTB (Little Black Dress) – cu domni care se încurcă în poalele tricourilor lor transformate, din cauza lungimii, în rochii de seară. Şi să nu uităm de toţi bloggerii care se cred pe Savile Row, calchiind cu o înduioşătoare lipsă de fantezie stilul taţilor altora, cu papione de grădiniţă, pantaloni bine întişi pe fund şi sacouri cu un număr mai mic, plus discursul afectat şi didactic din dotare. Nenorociri vestimentare se vor mai întâmpla, sunt sigur,  iar explicaţia este foarte simplă şi la obiect(e): unde nu e cap, e vai de picioare… şi pantaloni. Iar totul se trage de la interpretarea ta „la liber“ a ceea ce vezi în jurul tău, fie că este vorba despre un show de modă al lui Rick Owens (că de aici se trag aceşti şalvari diformi) sau Damir Doma, fie stilul unei vedete în vogă. Nu ştim – sau nu vrem să înţelegem sau chiar nu ne duce capul – că ceea ce funcţionează în oricare dintre cazurile de mai sus are 99% şanse să arate grotesc pe noi pentru că VORBIM DE ALTE CORPURI, DE ALTE PROPORŢII ŞI NIŞTE ECHIPE ÎNTREGI, SPECIALIZATE în a face LUCRURILE SĂ ARATE BINE.
Da, încă mai defilează pe la Calafat Fashion Super Week pe podium nişte băieţi cu pantalonii cu turul căzut, dar la cei care au defilat la Paris Fashion Week măcar acel plus de material a fost calculat astfel încât să nu taie foarte mult din lungimea picioarelor. Da, anchiorul în V al tricourilor a fost înlocuit de acest fald, DAR nu atât de adânc încât să ajungă până la buric. De fapt, vă jucaţi inconştient cu proporţiile corpului vostru doar pentru că voi credeţi că a fi la modă înseamnă a fi ciudat. Nu, a fi la modă nu înseamnă că fundul tău a migrat la genunchi, că picioarele tale au 34 de centimetri şi că tocmai ţi-ai făcut un implant mamar la doctorul Oanei Zăvoranu. Pentru că asta vedem noi, muritorii, de la distanţă: nişte trupe de beduini falimentari, rătăciţi în propria lor viaţă, cu ţesut adipos în exces în zona feselor.

Cum de a revenit atât de brusc pălăria în modă?

Revenirea pălăriei a fost inevitabilă, nu din motive practice, nici de semnalizare socială, ci doar din plăcerea oamenilor de a-şi schimba înfăţişarea. Bărbaţii se pot juca acuma, mai în glumă, mai în serios, împodobindu-se cu discreţie sau exuberanţă, după împrejurări, cu pălării mai mari sau mai mici, colorate sau sumbre, cu contur savant sau înfoiate, înfundate pe cap sau trase pe un ochi, poate chiar cu văluri, ca arabii sau călugării ortodocşi…
Odată cu pălăriile au revenit în uz şi cutiile lor, din piele sau carton, cu capac şi cureluşe, de purtat în voiaj, dar de păstrat şi acasă pentru ca preţiosul conţinut să-şi păstreze forma şi să fie ferit de praf.

De ce poartă scoţienii kilt?

Kiltul scoţian, sub care, prin tradiţie, nu se permite nicio lenjerie, la început a fost un pled din lână ecosez, cu care se înfăşurau pastorii când dormeau pe câmp. Ziua, îl puneau pe umeri ca să le ţină de cald, prinzându-l de două colţuri, pe piept, cu o agrafă, şi încingându-se la mijloc cu o curea. Dacă venea lupul la oi şi trebuiau să apuce bâta, deschideau agrafa şi îşi eliberau braţele, lăsând pledul să cadă ca o fustă susţinută de curea. De catarama cingătoarei, agăţau geanta din piele, cu ciucuri, utilă şi pentru că, prin greutatea ei, ţinea pledul să nu se ridice în faţă.