Administratie Locala

Cea mai bună băutură este apa de izvor

 

Primarul Neculai Onțanu face ultimele pregătiri pentru redeschiderea celor 14 fântâni de mare adâncime pe care le-a construit în zonele intens circulate, pentru aprovizionarea gratis cu apă potabilă a locuitorilor Sectorului 2 şi nu numai.

Pentru aceasta trebuie să efectueze nişte activități preliminare. În aceste zile a prelevat probe de apă din toate cele 14 fântâni şi le-a predat spre analiză Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti care, după cercetarea eşantioanelor va elibera autorizaţiile de funcţionare şi apoi vor fi redeschide fântânile. Conform contractului încheiat de Primăria sectorului 2, apa este verificată lunar de către Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, instituţie care atestă că este potabilă şi bună pentru consumul populaţiei.

Pe timpul iernii toate fântânile din sectorul 2 au fost oprite pentru a preveni distrugerea instalaţilor de alimentare cu apă din cauza înghețului, dar iată că vremea călduroasă din ultima vreme l-a determinat pe Primarul Neculai Onțanu să le pregătesc pentru repunerea lor în funcţiune.

Pentru amplasamentele celor 14 fântâni Primarul Neculai Onțanu a ales locuri cu circulaţie intensă pentru a fi la îndemâna bucureştenilor dornici de aprovizionare cu apă sănătoasă:

· Piaţa Obor – “Fântâna lui Bucur”,

· Parcul Motodrom – Fântâna „Omeniei”,

· Parcul Florilor – Fântâna „Sfânta Maria”,

· Parcul Naţional – Fântâna „Educatorilor”,

· Parcul Morarilor – Fântâna „Sf. Nicolae”,

· Parcul Floreasca – Fântâna „Stelelor”,

· Parcul Fabrica de Glucoză – Fântâna „Izvorul Rece”,

· Parcul Tei – Fântâna „Nizami”,

· Parcul Obor – Fântâna „Armoniei”,

· Parcul Tolbuhin,

· Parcul Plumbuita,

· Parcul Cosmos,

· Parcul Titus Ozon,

· Parcul Lunca Florilor.

Prin realizarea acestor investiţii Primarul Neculai Onțanu a dorit să le ofere locuitorilor sectorului 2 şi nu numai, posibilitatea de-a consuma apă naturală de cea mai bună calitate provenită din straturile adânci ale Bucureştiului care se alimentează din apele freatice ale munților.

blank