Life, Stiri

Ce vedete riscă să rămână fără casă, din cauza francului elveţian

Vedetele sunt şi ele afectate de creşterea bruscă a francului elveţian. Spre exemplu, ratele Adrianei Bahmuţeanu pentru proprietatea cumpărată prin credit s-au dublat, astfel că aceasta a trebuit să găsească o soluţie ca să nu-şi piardă casa.

credit_99852500

Plecată de acasă cu cei doi copii de la începutul lunii ianuarie, Adriana Bahmuţeanu are încă o problemă pe cap, creditul în franci pe care l-a făcut pentru o casă. Ratele s-au dublat de când cursul a „explodat”, iar Bahmu a trebuit să găsească o soluţie ca să nu piardă locuinţa. „Am o proprietate luată pe credit ipotecar şi am închiriat-o. Aşadar, cea mai mare parte din rată se plăteşte din chirie„, a explicat vedeta.

Monica Davidescu şi Aurelian Temişan au însă mari probleme. Cei doi sunt la un pas să-şi piardă casa pe care au cumpărat-o cu un credit în franci. Cuplul a dat banca în judecată anul trecut, însă în zadar, iar acum vor să redeschidă procesul, alături de alţi clienţi.

Din cauza acestor transformări de curs valutar, suma iniţială pe care am împrumutat-o s-a dublat. Nici măcar comisionul nu l-am plătit. Din creditul iniţial nu s-a plătit aproape nimic. Nici în următorii 200 de ani nu voi plăti această rată! Creditul a fost făcut pe 37 de ani, dar cred că se va întinde pe 200 de ani„, a spus actriţa, pentru wowbiz.ro. Mai mult, ea şi soţul său se gândeşte să înfiinţeze şi o asociaţie care sa preia lupta cu banca în justiţie.

Pentru Corina Dănilă războiul cu banca s-a terminat. Prezentatoarea tv fost deja executată silit pentru că nu a mai reuşit să plătească ratele în franci elveţieni pentru casa cumpărată, iar o altă vedetă, Cristina Ţopescu, se află într-o situaţie asemănătoare. Vila şi terenul pe care le deţine în Baloteşti au fost scoase la licitaţie.

blank