Life, Stiri

Ce-ți rezervă horoscopul între 1-7 august?

Descoperă ce-ți rezervă horoscopul în perioada 1 – 7 august.

sings of the zodiac
BERBEC

Doriţi să deţineţi controlul, atât în afaceri, cât şi asupra celor din anturaj. Mai serioasă, mai decentă şi mult mai pragmatică, veţi reuşi, la mijlocul intervalului, să vă impuneţi deciziile şi să recăpătaţi măcar o parte din drepturile pe care le-aţi pierdut. Persoanele mature pun la cale căsătorii.

ZODIA NOROCOASĂ – TAUR

Extrem de tenace şi de conştiincioase, nu vor lăsa nimic la voia întâmplării. Se vor ivi în acest interval contracte noi, care la prima vedere pot părea fără importanţă ori care vor fi limitate în timp. În cazul în care le vor da atenţia cuvenită, vor beneficia de recompense mai mult decât mulţumitoare (plata se va face însă peste o perioadă de timp). Nu este exclus ca o parte din aceste activităţi să devină ocupaţii profitabile în 2015. Nativele tinerele se pot îndrăgosti de partenerii lor de călătorie, iar cele căsătorite vor face pregătiri fastuoase pentru sărbătorile de familie, împreună sau pentru persoana iubită.

GEMENI

Prea optimiste şi mult prea vorbăreţe, aceste native sunt întreg intervalul excesiv de erotice şi atrase de experienţe amoroase „originale”. Prietenii şi mai ales rudele apropiate au tendinţa de a le judeca greşit. Joi, trebuie să acopere nişte pagube mici, dar multe. Se pot îndrăgosti de un prieten.

RAC

Neînţelegerile parteneriale continuă să le nedumerească şi să le neliniştească, cu toate că vor apărea destule persoane care să le susţină deciziile. Nu se pot plânge însă de situaţia financiară şi de comportamentul prietenilor. Cele foarte tinere sunt atrase întreg intervalul de noutăţi erotice.

LEU

Faceţi planuri peste planuri referitoare la călătorii foarte lungi ori de schimbare a profilului dv. profesional. Chiar dacă aceste planuri vor fi din nou amânate de dv., prietenii le vor prelua şi le vor finaliza. Invidiile colegilor vă împiedică să vă concentraţi şi preferaţi să lucraţi doar acasă.

FECIOARĂ

Tentaţia de a da sfaturi tuturor celor apropiaţi, mai ales referitoare la probleme care ţin de justiţie, este din ce în ce mai mare. Sunteţi foarte altruistă, însă vă şi place să deţineţi controlul asupra vieţii dv. de zi cu zi. Unele native tinere pot să piardă sarcina, dacă fac eforturi prelungite.

BALANŢĂ

Vă reproşaţi că nu aţi acţionat la momentul potrivit pentru a vă exploata toate ideile financiare, care acum, puse în practică de prieteni, se dovedesc excepţionale. Nativele care iau în seamă contractele cu străinii vor avea succes nelimitat. Nu poate scăpa însă niciuna de decepţiile sentimentale.

SCORPION

Nu aveţi stare! Doriţi să faceţi o deplasare, sperând într-o schimbare de noroc. Călătoriile sunt însă contraindicate, iar dacă nu sunteţi suficient de atentă, conflictele cu rudele şi colegii devin perene. Persoana iubită pleacă la drum lung, poate şi peste hotare. Miercuri, puneţi la cale „aventuri”.

SĂGETĂTOR

Mai zgârcite decât aţi fost vreodată, faceţi eforturi de a vă achita toate datoriile acumulate şi treceţi prin momente în care parcă viaţa dv. se întoarce pe dos. De vineri, familia vă susţine continuu şi încearcă să vă implice în activităţi şi mai lucrative. Tinerele au aventuri erotice simultane.

CAPRICORN

Treceţi în continuare printr-o perioadă susţinută de creativitate şi de schimbări de tot felul, chiar şi a casei în care locuiţi. Cele mai energice native nu ţin cont de lipsa de fonduri sau de vremea rea şi se apucă de zugrăvit, iar cele bogate caută o casă mai mare. Regrete şi pasiuni reînviate.

VĂRSĂTOR

Deşi ascultaţi cu sfinţenie de sfaturile celor cu experienţă, nu vă puteţi reţine agresivitatea şi dorinţa de a vă impune cu orice preţ opiniile. Neînţelegerile familiale tind să se acutizeze, iar financiar puteţi intra oricând în faliment, dacă nu sistaţi achiziţiile specifice sărbătorilor familiale.

PEŞTI

Vă uimiţi partenerii (invitaţii) printr-un discurs logic, prin care aveţi grijă să restabiliţi, fără părtinire, drepturile fiecăruia. Vă motivaţi cu succes, dar şi cu agresivitate, cheltuielile exagerate pentru persoana iubită. Atracţia sexuală se manifestă într-o manieră imperativă şi daţi de necaz.

blank