Life

Ce poți face dacă copilul tău a fost diagnosticat cu autism

Tulburările de Spectru Autist (TSA) constituie un grup de tulburări de dezvoltare a copilului, care implică un deficit în comunicarea și interacțiunea socială, precum și un comportament repetitiv.

Vestea că un copil suferă de autism este cumplită, mai ales la început. Dacă acesta este și cazul tău, iată ce poți face pentru a reuși să creezi un plan de acțiune în beneficiul copilului tău.

 Acceptă diagnosticul

Diagnosticul este foarte greu pentru părinți, deoarece presupune într-un anumit fel spulberarea visului de a avea un copil sănătos. În plus, odată aflat diagnosticul urmează o perioadă de adaptare emoțională complicată.

Primul lucru pe care trebuie să-l faci, oricât de greu ar fi, este să accepți diagnosticul copilului tău. Pentru a face față cu bine acestui proces, poți urma câteva ședințe de psihoterapie, care te vor ajuta să faci față stresului și nesiguranțelor acestei faze și să stabilești obiective funcționale și pozitive.

Odată ce ai acceptat diagnosticul, trebuie să accepți că Tulburările de Spectru Autist sunt tulburări de dezvoltare care durează toată viața, adică nu se vindecă.

Așa că, cel mai bine este să nu ai încredere în cei care îți vorbesc despre terapii și produse miraculoase pentru autism. Tratamentul autismului are ca scop ameliorarea simptomelor și dezvoltarea comportamentală a copilului nu vindecarea bolii.

Informează-te cu privire la TSA

Pentru a-ți ajuta copilul trebuie să fii, în primul rând, foarte bine informat cu privire la Tulburările de Spectru Autist. În al doilea rând, trebuie să-ți cunoști foarte bine propriul copil, deoarece fiecare persoană cu autism se comportă diferit.

Cu cât vei avea mai multe cunoștințe despre autism, cu atât vei înțelege mai bine comportamentul copilului tău, dificultățile pe care le are, modul său diferit de a percepe lumea, de a se exprima și de a comunica. De asemenea, vei înțelege modul în care trebuie să comunici cu acesta pentru a-l ajuta să facă față mai ușor bolii.

Reține! Fiecare copil cu autism este o lume. Cu îl vei cunoaște mai bine, cu atât îi vei putea oferi mai mult sprijin.

Apelează la un profesionist

Dacă deja ai început să citești despre autism, știi că persoanele care suferă de o astfel de boală interacționează și comunică cu dificultate cu cei din jurul lor. Pe de altă parte, au o gamă restrânsă de interese și activități, cu caracter repetitiv. În plus, pot exista și alte probleme asociate, cum ar fi tulburările senzoriale sau altele mai grave, cum ar fi comportamentele agresive sau auto-vătămătoare.

De asemenea, știi deja că autismul nu are leac. Dar poate fi ameliorat cu ajutorul terapiei comportamentale și verbale. Dintre terapiile folosite în ameliorarea autismului fac parte următoarele:

  • Analiza aplicată a comportamentului (ABA sau Applied Behavior Analysis);
  • Tratamentul și Educația Copiilor cu Autism și Handicapuri de Comunicare Asociate (TEACCH-Treatment and Education of Autistic and Communication Handicapped Children) și
  • Comunicarea cu ajutorul imaginilor ( PECS-Picture Exchange Communication System).

Adaptează-te, adaptează-te, adaptează-te

Persoanele cu TSA percep lumea într-un mod foarte diferit de ceilalți și, evident, se comportă în mod diferit. Din păcate, această lume este pentru ei un mediu confuz și chiar ostil. Dacă știi  suficiente lucruri despre TSA și caracteristicile copilului tău (abilități și dificultăți de comunicare, profil senzorial, ritualuri și rutine, preferințe etc.) trebuie să te adaptezi.

Cel mai important lucru de adaptat este comunicarea. Abilitățile de comunicare ale persoanelor cu TSA sunt foarte diferite și pot varia de la o capacitate de comunicare orală nulă (la persoanele non-verbale, care nu rostesc un cuvânt) la un limbaj complex (la persoanele cu autism funcțional sau sindrom Asperger), trecând prin toate punctele intermediare.

Este posibil să fii nevoit să utilizezi pictograme sau gesturi pentru a comunica cu copilul tău pentru tot restul vieții, fie numai în timpul unei faze în care acesta își învață limbajul oral. De asemenea, este important să știi să-i descifrezi limbajul non-verbal, să-l poți înțelege când nu comunică și să-ți dai seama, de exemplu, dacă are vreo nevoie pe care nu o poate exprima.

Concluzia? Dacă ai un copil cu autism informează-te și adaptează-te.

Același lucru este valabil și dacă afli că acesta suferă de sindromul Tourette. În felul acesta, vei putea face mai ușor față situației.

blank