Natalia Mateuț
Showbiz

Ce operații estetice are Natalia Mateuț. Trecerea timpului este ireversibilă

Natalia Mateuț a recunoscut că face multe eforturi pentru a arăta bine și pentru a nu se îngrășa. Prezentatoarea a mai spus că și-a făcut și câteva operații estetice.

Natalia Mateuț a recunoscut că face multe eforturi pentru a avea o siluetă de invidiat. Ea a declarat că încearcă să se abțină de la dulciuri și că face cât mai mult sport. Aceasta a spus că mănâncă mai mult în perioada friguroasă pentru că nu poartă foarte des costum de baie.

Încearcă să evite mâncarea nesănătoasă

„Sunt o mâncăcioasă și o gurmandă. De multe ori când vine frigul profit de schimbarea temperaturii și de faptul că nu mai port costume de baie atât de des. Mai mănânc câte un dulce, câte o porție de paste, dar de multe ori mă abțin, cam ăsta este secretul în cazul meu. Știu că poate unele fete pot mânca orice își doresc, dar eu nu pot face asta, la mine se pune destul de repede. Dar slăbesc la fel de repede. Așa că dacă mă îngraș două-trei kilograme nu-mi pasă pentru că știu că le dau jos imediat.

În general fac sport, adică de trei-patru ori minim pe săptămână ajung la sală unde am un antrenor care trage de mine și încerc să mănânc cât de cât ok. Nu mănânc foarte sănătos”, a declarat Natalia Mateuț pentru Unica.ro.

Ce operații estetice are Natalia Mateuț

Prezentatoarea de 32 de ani a mai declarat că este foarte atentă la tenul ei și că își cumpără creme de calitate. Moderatoarea de la Antena Stars a recunoscut că și-a pus botox și silicoane.

Natalia Mateuț

„Mi-am pus puțin botox în zona laba gâștii, între sprâncene și cam atât. Câteva puncte să-mi lumineze așa puțin fața și să mi-o ridice așa un pic în sus. Nu știu dacă aveam nevoie. Am vrut un pic de moft. În rest, în afară de bust n-am nimic”, a spus ea.

Trecerea timpului este ireversibilă

Citește și  Nicoleta Luciu nu a mai apărut la TV de luni de zile. Cum arată acum

Mateuț a mai spus că nu are de gând să își facă prea multe operații estetice, dar că încearcă să aibă grijă de ea. Aceasta a declarat că trecerea timpului este ireversibilă și că este normal să apeleze la mici intervenții.

Da, e normal să-ți mai faci. Se vede după 30 de ani. Nu pot să zic că nu. Cel puțin când râd sau când mă încrunt se vede, dar e normal. E trecerea timpului care este ireversibilă. Acum nu o să mă umplu de operații estetice niciodată. Momentan mi-am făcut un pic de botox. Cine știe ce se mai întâmplă pe viitor, ne mai auzim”, a mai declarat Natalia Mateuț.

blank