International, Stiri

Ce copii uriaşi s-au născut în ultima vreme

Au şocat medicii prin dimensiunile lor

bebe

După naşterea prinţului George al Marii Britanii, cu toată vâlva din jurul cuplului William şi Catherine, toată lumea a fost mai atentă la naşteri. Iată câţiva copii născuţi în aceeaşi perioadă care au şocat medicii prin dimensiuni sau alte anomalii şi boli rare.

După ce ducesa Catherine şi prinţul William au răsuflat uşuraţi la venirea pe lume a nu tocmai micuţului prinţ George al Marii Britanii (aproape 4 kilograme), toată lumea şi-a îndreptat atenţia spre maternităţi şi bebeluşi celebri.

Actriţa Penelope Cruz a născut, la scurt timp, cel de-al doilea copil al ei cu actorul Javier Bardem. Judecând după burta enormă pe care o plimba prin Madrid, nici fetiţa actriţei nu a ieşit tocmai firavă

Bebeluş gigant născut în Germania

În august, o femeie de 25 de ani din Germania a născut pe cale naturală o fetiţă de 6,11 kilograme. Fetiţa Jasleen este cel mai mare copil născut vreodată în Germania. Culmea este că, în ciuda greutăţii record şi a naşterii naturale, atât mama cât şi fetiţa se simt bine şi sunt sănătoase.

Bebeluş cu două capete, altfel sănătos născut în Brazilia

O femeie din Brazilia care se ştia însărcinată cu gemeni a născut recent un copil cu două capete. Deşi cazurile de policefalie care supravieţuiesc sunt foarte rare, băieţelul de 4,5 kilograme pare să se simtă foarte bine. Ambele capete sug lapte de la sânul mamei lor şi femeia ar fi dorit să-i ia acasă, dar medicii s-au opus.

De obicei, în astfel de cazuri, unul dintre capete nu are creierul dezvoltat şi moare, sau corpul copilului are malformaţii atât de mari, încât se ajunge rapid la deces.

Cazul băieţelului din Brazilia este controversat, deoarece ambele capete sunt funcţionale şi medicii nu pot decide la care să renunţe pentru ca micuţul să ducă o viaţă normală.

O altă braziliancă, pe nume Sueli Ferreira a născut anul acesta un copil cu două capete, dar acesta a murit din cauza unor probleme de oxigenare a unua dintre creiere.

În cazul lui Jesus şi Emanuel (numele alese pentru cele două capete), medicii au decis să aştepte o evoluţie medicală pentru a stabili ce se va face mai departe.

Bebeluş uriaş născut în Indonezia

Un bebeluş de 8,7 kilograme s-a născut recent în Indonezia, tot pe cale naturală. Este oficial cel mai mare bebeluş născut vreodată în Indonezia şi la momenul naşterii, în 2009, a fost cel mai mare din lume.

Muhammad Akbar Risuddin s-a născut cu o greutate record de 8,7 kilograme, de aici şi particula Akbar, care în limba arabă înseamnă „mare”.

 

 

blank