În ciuda creșterilor de salarii din ultimii ani și chiar dacă țara noastră s-a înscris pe un trend favorabil de dezvoltare economică, sectorul de comerț cu îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii second hand și outlet este în plină ascensiune. Și asta pentru că piața de retail este în plină maturizare, iar oamenii încep să aibă mai multe criterii de selecție a produselor fashion, criterii tot mai puțin superficiale.

 

Mai exact, crește puternic nișa unde contează cu adevărat principiul calitate / preț, dar și validarea unor principii ce țin de ecologie. Există persoane cu venituri suficient de mari încât să poată cumpăra chiar și de pe segmentul premium din magazinele de modă de tipul celor din mall-uri, dar care își propun să evite cheltuieli inutile pe haine, să aleagă mai pragmatic și chiar să refuze alimentarea industriei de fashion cu o imagine tot mai negativă în ultimii ani (condiții grele de muncă pentru angajații din producție, poluare intensă, materiale nesustenabile). Avem tot mai multe exemple de vedete – din România, dar și internațional – care nu se rușinează să spună că vizitează frecvent magazine de tip second hand și outlet.

 

Atenție însă, noul trend este posibil tocmai pentru că au apărat magazine care nu insistă doar pe preț, care nu se dedică populației foarte sărace, ci clasei medii. Este exact genul de comerț pe care îl promovează în România cei de la Crematex, un depozit de haine second hand și outlet cu mulți ani de experiență, care alimentează foarte multe magazine de profil din țara noastră. Compania alege să importe din Anglia și din alte țări dezvoltate haine care arată impecabil, unele chiar având etichetă, produse de foarte bună calitate, de multe ori de la branduri de top. La prețuri modice, clienții finali pot profita astfel de adevărate deal-uri tot timpul anului, nu doar în perioade precum Black Friday.

 

În acest context, a deschide un magazin de haine second hand / outlet cu concept modern poate fi o oportunitate reală în afaceri de retail în țara noastră. Segmentul este momentan prea puțin dezvoltat în raport cu potențialul din piață, mai ales că marile corporații se concentrează pe comerțul clasic de fashion, cel care înseamnă producție de colecții noi. Așadar, nu se poate vorbi despre o concurență reală, mai ales că acest gen de magazine se pretează mai ales în cartiere, în zone unde brandurile de top evită intrarea, nefiind de obicei modelul lor de business preferat pentru România.

 

Pentru a deschide un magazin de haine outlet și second hand ai nevoie în primul rând de identificarea unui spațiu bun. Poți găsi astfel de spații de închiriat la prețuri de 500 – 1500 de euro / luna într-un oraș mare, totul depinzând de locație și de nivelul pieței imobiliare în acel oraș. Cu cât localitatea este mai mică, costul de închiriere va fi mai redus, câteva sute de euro chiar și pentru un spațiu generos. În principiu, pe acest model de afacere nu este nevoie de o suprafață foarte mare. Însă conceptul de second hand / outlet modern vizează un magazin unde clientul intră fără rețineri, deci de preferat un magazin cu brand propriu, cu individualitate, care poate câștiga reputație.

 

Costurile de amenajare și alte costuri asociate lansării afacerii pot ajunge la câteva mii de euro. Aici, totul depinde de anvergura afacerii. Sunt totuși costuri mult mai mici decât cele din retailul clasic, unde există pretenții mult mai mari la partea de design. În acest caz, clientul acceptă că este un magazin economic și că plătește mai mult pentru calitatea hainelor și mai puțin pentru ambianță… Pentru operare, se adaugă costuri cu utilitățile și cu angajații (considerând doi angajați pe tură, cel puțin, înseamnă și la acest capitol câteva mii de euro lunar). Însă dacă este o afacere de familie, aceste costuri pot fi diminuate mult, cel puțin la început. Apoi, rulajul va ajuta să se considere mult mai acceptabile astfel de cheltuieli.

 

O investiție inițială importantă este cea în stocurile de marfă. Pe website-ul companiei menționate mai sus se pot consulta oferte de preț pentru diverse loturi de produse de înaltă calitate, care chiar au succes la vânzare. Astfel, se poate calcula un necesar în funcție de spațiu și se poate ajunge ușor la definirea unui buget total necesar pentru lansare. Următoarele stocuri de marfă vor fi acoperite din încasările curente.