Sport, Stiri

CAZUL RENTA VIAGERĂ: Ion Crăciunescu îi desfiinţează pe Mircea Sandu şi pe Răzvan Burleanu.

Contractul de rentă viageră încheiat între FRF şi Mircea Sandu face valuri uriaşe. Procurorii DNA analizează felul în care preşedintele de onoare al federaţiei a primit o rentă viageră de 50.000 de euro anual, o limuzină la dispoziţie, dreptul de administrare a unui etaj din sediul FRF, precum şi atragerea de fonduri în vederea derulării programelor FRF.

craciunescu-e1406982996344-765x506

Fostul şef al CCA, Ion Crăciunescu, a atacat frontal subiectul. Acesta nu l-a luat la ţintă doar pe inamicul său numărul 1, Mircea Sandu, ci a pus tunurile şi pe preşedintele nevalidat Răzvan Burleanu.

”Acest contract este cea mai mare aberaţie din fotbal! Şi când spun asta, nu mă refer doar la fotbalul românesc. Nu este însă vinovat cine cere, ci aceia care i-au dat. N-am văzut o scamatorie mai mare. Aa, pardon, nu e asta cea mai mare aberaţie, ci prima de 820.000 de euro despre care presa a scris că şi-a dat-o Mircea Sandu din afacerea Loteria”, s-a dezlănţuit fostul mare arbitru.

Revenind la controversatul contract de rentă viageră, Ion Crăciunescu a continuat: ”Nu poate fi învinuit numai Gino Iorgulescu, cel care a semnat documentul, pentru că tot ce scrie în contract s-a dat cu ştiinţa mai multor persoane.

Inclusiv, Răzvan Burleanu ştia despre acest contract. Atunci, de ce i-ar fi spus Gino că a minţit când a spus în Adunarea Generală că nu ştie ce conţine documentul? Apare întrebarea, când a fost făcut contractul? Înainte sau după Adunarea Generală? Dacă s-a făcut înainte, ce rost avea să-l întrebe Iorgulescu pe Burleanu despre renta lui Sandu? Ce, ştia că iese Burleanu preşedinte? Vedeţi, câte întrebări sunt de pus? ”.

Iorgulescu l-a făcut mincinos pe Burleanu în Comitet
”Mincinosule, cum poţi să spui că nu ai ştiut de clauzele lui Mircea Sandu? Cum ai putut să le spui asta membrilor din Adunarea Generală? Uiţi că eu, tu şi cu Sandu ne-am uitat pe respectivul contract şi l-am citit cap-coadă? Nu ţi-e ruşine să minţi în halul ăsta?”
Crăciunescu lansează şi o ipoteză nerostită până acum despre demersul lui Răzvan Burleanu de a denunţa la DNA contractul de rentă viageră al lui Mircea Sandu: ”Poate că l-a denunţat fiindcă a aflat că procurorii anticorupţie se interesa de această afacere. Eu aşa am auzit!”.

AICI puteţi citi contractul de rentă viageră al lui Mircea Sandu.

Topul rentelor viagere campioni olimpici
Nadia Comăneci(gimnastică) – 10.207 de lei/lună

Daniela Silivaş (gimnastică) – 10.207 de lei/lună

Ivan Patzaichin (canotaj) – 9.036 de lei/lună

Veronica Cochela (canotaj) – 9.036 de lei/lună

Sume apropiate sunt încasate şi de canotoarele Elisabeta Lipă şi Doina Ignat, care primesc câte 8.868 de lei pe lună, iar colegele lor Viorica Şuşanu şi Georgeta Andrunache primesc câte 8.701 lei pe lună.

Printre sportivii care primesc rentă viageră se află şi Ionela Tîrlea (3.848 lei), Iolanda balaş Soter (7.362 lei) , Monica Iagăr (3.541 lei), Doina Melinte (8.534 lei), Gabriela Szabo (7.195 lei), Leonarrd Doroftei (3.848 lei), Dorel Simion (3.848 lei), Francisc Vaştag (6.358 lei), Marian Drăgulescu (6.358 lei), Marius Gherman (2.343 lei), Gina Gogean (7.697 lei), Maria Olaru (6.024 lei), Cătălina Ponor (8.868 lei).

blank