Interviu, Stiri

Cătălin Măruţă: „Am avut oferte de la multe posturi, nu numai de la Antene“

 Luna septembrie a început bine pentru Cătălin Măruţă, care a reuşit, de multe ori, să fie lider de audienţă cu emisiunea lui de la Pro TV.

849012l-640x0-w-2c8392d5

După primele săptămâni de live-uri, Cătălin Măruţă a acceptat să ne acorde un interviu în cadrul căruia a vorbit despre emisiunea lui şi despre viaţa sa de familie.

Cum a început, din punctul tău de vedere, noul sezon al emisiunii „La Măruţă“?

Cătălin Măruţă: A început extrem de bine! În prima săptămână a noului sezon, am fost lideri de audienţă în fiecare zi, ceea ce nu e uşor pe acel segment orar, care e foarte competitiv, se ştie. Mă bucur că am debutat aşa de frumos în această toamnă, asta ridică moralul echipei şi ne motivează pe toţi să găsim cele mai tari subiecte şi să ne menţinem în prima linie.

Vă bateţi în audienţe cu Antena 1. Voi spuneţi că aţi fost lideri, ei se laudă că deţin prima poziţie în clasament. Care este adevărul?

Dacă e să intrăm în detalii, prima ediţie a fost oarecum împărţită, în sensul că noi am avut susţinerea publicului comercial, iar ei au avut ceva mai mult succes cu publicul general.
Cred că e un fenomen normal, era prima ediţie de toamnă şi în cazul nostru, şi în cazul lor, iar oamenii au pendulat între posturi. Dar, în restul săptămânii, repet, am condus detaşat pe toate target-urile, asta se poate verifica oricând.

Foarte multe vedete au plecat din Pro la Antena 1. Tu nu ai avut ofertă?

Am avut destule oferte, nu numai de la Antene, dar şi de la alte posturi. Şi vă mai pot dezvălui că erau propuneri foarte serioase şi consistente material, ar fi fost o tentaţie pentru oricine.

Totuşi, cine mă cunoaşte ştie că sunt îndrăgostit de Pro TV încă din prima zi în care am lucrat aici, ba chiar dinainte de asta, aş spune. Am intrat în al optulea an de lucru la acest post şi nu-mi trece prin cap să plec. Ofertele au fost incredibile, repet, se vehiculau sume foarte mari, însă eu nu mă ghidez doar după recompensa materială. Pentru mine e important să mă duc cu plăcere la muncă. Ceea ce fac acum nu e un job, ci e o pasiune, o bucurie, un privilegiu.

Ce surprize le pregăteşti fanilor în acest nou sezon al emisiunii?

Fiind surprize, aşa cum spui, nu voi dezvălui detalii. În altă ordine de idei, nu planificăm subiectele cu mult înainte, pentru că noi mergem pe ideea de a oferi publicului subiecte la zi, oameni şi fapte care compun ştirile curente.

Se tot scrie în presă, de câteva luni, că Andra este însărcinată, dar informaţiile sunt false. Vă doriţi încă un copil?

Sigur că ne mai dorim copii şi nu am ascuns niciodată asta. Cine ne cunoaşte ştie că nu suntem genul să ascundem aşa ceva. Am fost deschişi cu presa întotdeauna, iar când Andra va fi însărcinată, veţi fi primii care vor afla.
Nu văd de ce am păstra tăcerea asupra acestei chestiuni, mai ales că nimic nu ne-ar face mai fericiţi decât să ne extindem familia. Suntem pregătiţi oricând să-i aducem lui David un frate sau o surioară.

Cum a fost pentru tine vacanţa de vară? Ai reuşit să te relaxezi sau ai fost cu gândul la emisiune?

M-am şi relaxat, am fost şi cu gândul la emisiune, fiindcă una n-o exclude pe cealaltă. Am fost plecat la Paris, alături de Andra, dar am fost şi în Tenerife, unde l-am luat şi pe David, spre incontrolabila lui bucurie! La începutul verii am fost plecaţi în Turcia, deci s-ar zice că am umblat ceva.

Am revenit la munca într-un tonus foarte bun, mi-a prins bine fiecare zi de vacanţă, de libertate, de distracţie.

blank