Life

CÂT COSTĂ OPERAŢIILE ESTETICE ÎN ROMÂNIA

În ultimii ani, ţara noastră a înregistrat o creştere considerabilă în ceea ce priveşte numărul intervenţiilor chirurgicale în scop estetic, atât în cazul femeilor, cât şi în cazul bărbaţilor.

 operatii1

Odată cu multitudinea de persoane care apelează la operaţii estetice, şi numărul medicilor esteticieni a crescut şi, spre diferenţă de anii de început ai acestor intervenţii în România, preţurile au scăzut considerabil. De fapt, în prezent, operaţiile estetice au ajuns să fie accesibile aproape tuturor. Iar dacă nu crezi acest lucru, noi am analizat puţin piaţa pentru tine şi am făcut o scurtă listă cu cele mai cerute intervenţii şi preţurile lor aproximative…

Dar să începem cu începutul – o consultaţie pentru chirurgia estetică costă, în medie, 150 lei. Consultaţia presupune, în primă fază, o discuţie de maxim 30 de minute cu medicul, discuţie în care pacientul spune ce şi-ar dori, iar medicul îi explică acestuia dacă o asemenea intervenţie poate sau nu poate să fie realizată.

Una dintre cele mai dorite operaţii la noi în ţară este cea de mărire a sânilor. Aceasta costă, în medie, 2500 euro, însă dacă pacienta îşi doreşte şi un lifting mamar, pe lângă implanturi, va mai plăti 2000 de euro. La polul opus, o operaţie de micşorare de sâni costă, în medie, 3000 de euro.

Abdominoplastia se caută şi ea din ce în ce mai mult. Pentru o astfel de operaţie, pacientele plătesc până la 4000 de euro. Mult mai accesibilă, în aceeaşi direcţie, este liposucţia – aproximativ 1500 euro.

Dacă ai nevoie de o rinoplastie, află că preţul unei astfel de intervenţii nu depăşeşte 1500 euro. Mult mai accesibile sunt însă mărirea buzelor cu grăsime proprie – aproximativ 700 euro – sau, o intervenţie din ce în ce mai căutată, labioplastia – 500 euro.

Un lifting facial total costă mai mult decât implanturile mamare – în jur de 4000 de euro – însă mult mai ieftine în acest sens sunt procedurile neinvazive – acidul hialuronic (aproximativ 250 euro pe 1 ml) sau botoxul (150 euro).

blank