Featured, Sport

Cât costă „inelul de logodnă” al Simonei Halep. Este a doua jucătoare din lume care primeşte superba bijuterie

Simona Halep a primit din partea președintelul WTA, Micky Lawler, trofeul de lider mondial la finalul sezonului 2017, dar şi un inel extrem de preţios, pe care l-a numit „de logodnă cu tenisul”. În catalogul oficial al Tiffany&Co, o astfel de bijuterie valorează 4200 de dolari.

Marea noastră campioană a participat azi, la Singapore, la o ceremonie emoţionantă, în care s-a consfinţit performanţa superbă de anul acesta. După un sezon în care a fost cea mai constantă, constănţeanca

a devenit a 13-a jucătoare care termină anul în calitate de lider mondial, după înființarea clasamentului, în 1975, și prima din România.

Eliminarea Karolinei Pliskovei, ieri, în semifinalele Turneului Campioanelor a fost sinonimă cu garanţia obţinerii locului 1 pentru Simona la final de 2017, iar astăzi a fost premiată.

„E atât de greu, parcă are 10 kilograme”, a spus Halep despre trofeu, pentru ca apoi să facă referire la superbul inel primit: „M-am logodit cu tenisul. E o onoare să fiu abia a 13-a din istorie care termină anul pe locul 1. 13 era oricum numărul meu favorit”.

Colaborarea dintre WTA şi Tiffany&Co a debutat în 2016, când sportivei din Germania, Angelique Kerber, i s-a oferit un trofeu şi inel similare. Inelul, unul de 18 k și placat cu diamante, valorează pe site-ul oficial al companiei de bijuterii 4.200 de dolari. El poartă denumirea de Two Narrow Ring.

blank

Românca a trecut pe primul loc în lume, în urma turneului de la Beijing, acolo unde a ajuns până în finală. Pe 9 octombrie, ea a devenit a 25-a jucătoare care ajunge într-o asemenea situație.

blank