Life

Care sunt cauzele de mai avem chef de sex cu partenerul sau partenera

Cuplurile care au o relație de ani buni se confruntă adesea cu pierderea apetitului sexual. Cum se poate rezolva această problemă? Psihologii consideră că stilul de viaţă stresant pe care îl ducem, distanţarea emoţională faţă de parteneri sau oboseala cronică sunt principalii factori declanşatori ai pierderii apetitului sexual.

Psihoterapeutul Maria Verdi atrage atenția că o serie de factori interni şi externi afectează relaţia sexuală şi de cuplu.

„După o perioadă de timp, după consumarea dorinţei sexuale, ceea ce rămâne în relaţie este dragostea. Acesta este marele test al tuturor cuplurilor, care vor afla cât de profundă este relaţia atunci când atracţia erotică se diminuează. Chimia sexuală este uneori cea care formează cuplurile, dar este doar o parte din relaţia de lungă durată”, spune Maria Verdi.

Aceasta adaugă: „Studii recente arată că doar 60% din femei se simt satisfăcute sexual, comparativ cu 80% din bărbaţi. Prea multe femei se simt vinovate dacă spun că nu sunt satisfăcute, sau dacă cer preludiu, de altfel necesar relaţiei intime. La fel, mulţi bărbaţi se simt vinovaţi sau ruşinaţi să-i ceară soţiei satisfacerea fanteziilor erotice. Ca urmare, îşi blochează nevoile sexuale, se focusează pe alte activităţi, apelează la autosatisfacere sau îşi găsesc satisfacţia în extraconjugal”.

Cum se poate rezolva
Psihoterapeutul Maria Verdi crede că rezolvarea stă în comunicare. „Reducerea greutăţii corporale este corelată cu o creştere semnificativă a libidoului, mai ales la femei. Diminuaţi timpul petrecut pe internet, relaxaţi-vă şi revigoraţi-vă, comunicaţi cu partenerul. Apreciaţi-i calităţile, admiraţi tot ce face bun, fiţi atent la tot ce aduce bun în viaţa voastră, fiţi deschişi, surprindeţi-vă reciproc, daţi-vă voie să simţiţi, deblocaţi-vă, bucuraţi-vă de lucruri mărunte, fiţi mai generoşi, pentru a fi mai fericiţi. Oamenii fericiţi sunt oamenii cu activitate sexuală împlinitoare”, a spus acesta.

blank