Economic

Buget 2024. Cum se împart banii Guvernului, anul viitor

Prima formă a buget aferent anului 2024 arată că cele mai mari fonduri vor fi alocate ministerelor Economiei și Educației. Pe de altă parte, cei mai puțini bani vor merge la Ministerul Energiei.

Buget 2024. Ministerul Finanțelor a stabilit cum vor fi împărțite fondurile publice, prin lege, pentru anul viitor. Cea mai mare creștere a bugetului va fi la Ministerul Economiei, unde sumele alocate vor fi duble. La Ministerul Educaţiei suma alocată pentru anul viitor va fi mai mare cu 61%. Cea mai mare scădere a bugetului se va înregistra la Ministerul Energiei, care va primi prin noul buget 2024, mai puțin cu 63%.

Buget 2024, estimările Finanțelor

Veniturile bugetului general consolidat ar urma să ajungă la 586 miliarde lei, în creştere cu 13%, față de anul acesta. Cheltuielile estimate de guvern ar urma să fie de 673 miliarde lei, în creştere de 9%. Aceste estimări sunt cuprinse în proiectul de lege care va stabili noul buget 2024. Documentul a fost pus în dezbatere de Ministerul Finanţelor.

Conform proiectului de act normativ, deficitul bugetar s-ar ridica la 87 miliarde lei, adică 5% din PIB.

„După derapajul înregistrat în anul 2023 de la traiectoria de ajustare a deficitului bugetar cash, se estimează reintrarea pe o traiectorie de ajustare începând cu anul 2024, concomitent cu reconsiderarea ţintei de ieşire de sub incidenţa procedurii de deficit excesiv (sfârşitul anului 2027), pentru a permite astfel implementarea noii legi a pensiilor precum şi a celorlalte reforme şi investiţii din PNRR”, se arată în document.

Unde vor ajunge cele mai mici sume

Draftul de act normativ stabilește cum vor fi împărțite fondurile din noul buget 2024. Cei mai mulți bani vor fi alocați Ministerului Economiei care va primi credite bugetare de 1,3 miliarde lei (+105%).

Scăderi vor fi, conform draftului de buget 2024 la Ministerul Muncii, unde vor fi credite bugetare de 52,28 miliarde de lei. Suma este cu 2,58 miliarde lei (-5%) mai mică. La Ministerul Energiei creditele bugetare ajung la 3,44 miliarde lei, cu 63% mai puțin. Sume mai mici vor fi alocat și Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Citește și  De ce este important să îţi izolezi locuinţa

Creditele bugetare ajung, aici, la 8,66 miliarde lei (-35%).

Mai puțini bani vor ajunge și la Serviciul de Protecţie şi Pază unde vor fi credite bugetare 353,4 milioane lei, în scădere de 28%.

În 2024, pentru sprijinirea aşezămintelor religioase din afara graniţelor, care desfăşoară activităţi deosebite în vederea menţinerii identităţii lingvistice, culturale şi religioase a românilor din diaspora, se alocă suma de 517.200 euro/lună.

Buget

Buget 2024. Cum se împart banii publici

Proiectul de act normativ stabilește o primă alocare a fondurilor pentru ministerele și instituțiile publice centrale, după cum urmează:

– Ministerul Economiei: Credite bugetare: 1,3 miliarde lei (+105%)

– Ministerul Educaţiei: Credite bugetare: 57,41 miliarde lei, +21,79 miliarde lei (+61%)

– Ministerul Dezvoltării: Credite bugetare 12,66 miliarde lei, +4,43 miliarde lei (+54%)

– Ministerul Mediului: Credite bugetare 2,94 miliarde lei, +932 milioane lei (+46%)

– Ministerul Sănătăţii: Credite bugetare 18,89 miliarde lei, +5,78 miliarde lei (+44%)

– Ministerul Afacerilor Interne: Credite bugetare 27,38 miliarde lei, +646,2 milioane lei (+2%)

– Ministerul Transporturilor: Credite bugetare 30 miliarde lei, +6,4 miliarde lei (+27%)

– Ministerul Finanţelor: Credite bugetare 9,94 miliarde lei, +2,75 miliarde lei (+38%)

– Ministerul Agriculturii: Credite bugetare 25,03 miliarde lei, +1,1 miliarde lei (+5%)

– Ministerul Apărării Naţionale: Credite bugetare 35,3 miliarde lei, +24 milioane lei (asemănător cu cel din 

2022) 

– Ministerul Justiţiei: Credite bugetare 3,02 miliarde lei, +93,8 milioane lei (+3%)

– Ministerul Culturii: Credite bugetare 1,37 miliarde lei, +265,96 milioane (+24%)

– Ministerul Public: Credite bugetare 1,67 miliarde lei, +152,1 milioane lei (+10%)

– Secretariatul General al Guvernului: credite bugetare 4,3 miliarde lei (+14%)

– Agenţia Naţională de Integritate: Credite bugetare 41,82 milioane lei (+47%)

– Administraţia Prezidenţială: Credite bugetare 109,69 milioane lei (+9%)

– Senatul României: Credite bugetare 355,02 milioane lei (+27%)

– Camera Deputaţilor: Credite bugetare 638,02 milioane lei (+21%)

– Casa Naţională de Asigurări de Sănătate: Credite bugetare 62,35 miliarde lei (+5%)

Citește și  Testarea vaccinului anti COVID, sistată după îmbolnavirea, inexplicabila, a unui voluntar

– Casa Naţională de Pensii Publice: Credite bugetare 135,14 miliarde lei (+21%)

– Serviciul Român de Informaţii: Credite bugetare 3,94 miliarde lei (+8%)

– Serviciul de Telecomunicaţii Speciale: Credite bugetare 1,47 miliarde lei (+25%)

– Serviciul de Informaţii Externe: Credite bugetare 694,5 milioane lei (+2%)

– Obiectivele urmărite prin noul buget 2024

Conform notei de fundamentare a documentului, politica fiscal-bugetară pe anul 2024 şi pe termen mediu continuă obiectivul de consolidare fiscală. Această evoluție va fi influențată de situația din 2023, deloc favorabilă.

În trimestrul III al anului 2023 veniturile bugetului general consolidat nu au reuşit să atingă nivelul programat. Astfel, România nu a reușit să atragă fondurile nerambursabile propuse și nici sumele din PNRR.

„Cheltuielile bugetului general consolidat efectuate în perioada analizată s-au situat sub nivelul programat în cazul majorităţii titlurilor de cheltuieli, niveluri mult diminuate fiind înregistrate în cazul cheltuielilor aferente proiectelor finanţate din PNRR şi cheltuielilor de capital. Se remarcă de asemenea creşterea peste nivelul programat al cheltuielilor cu dobânzile, asistenţa socială şi a celor aferente titlului alte cheltuieli”, arată Nota de fundamentare.

blank